CUM AR TREBUI CREȘTINII SĂ VORBEASCĂ ÎN PUBLIC?

O întrebare foarte importantă, mai ales în contextul recentelor „luări (publice) de poziție” față de anumite teme de (dez)interes public…

Unii confrați consideră că modul în care vorbim (subiect, retorică, ton etc.) în public despre convingerile noastre religioase, trebuie să se bazeze pe „puterea lui Dumnezeu” și să nu țină cont de „elocință” sau „înțelepciune omenească”. La urma urmei, nu ne învață așa însuși Apostolul Pavel, în I Corinteni 2:1-5?

Tim Keller a scris un excelent pe această temă, după ce a urmărit emisiunea „Sunrise”, la un post TV din Australia, emisiune în care pastorul evanghelic David Koch a fost „tamponat” rău de tot de moderatorul Guy Mason.

Keller propune o foarte utilă (și biblică!) „teologie a angajamentului public”, plecând de la o exegeză corectă a textului din I Cor. 2:1-5.

„Mulți vor spune că acest pasaj respinge însăși ideea de „angajament cultural”. Cu siguranță aici este Pavel spunând că nu face „analiză culturală” („înțelepciune omenească”) și nici măcar nu folosește argumente („cuvinte înțelepte și convingătoare”). În schimb, el afirmă pur și simplu adevărul cu îndrăzneală și direct, fără a încerca să îl facă să pară convingător conform gândirii lumești. El pur și simplu îl spune și permite Duhului Sfânt să convingă pe oricine dorește.

Dar în timp ce Pavel spune aici că nu folosește cuvinte „convingătoare”, în 2 Corinteni 5:11 și 10:5 el spune că o face. El respinge argumente și Faptele Apostolilor vorbește despre el „discutând” cu necredincioșii (vezi Fapte 17:2, 17), un cuvânt grecesc care înseamnă literalmente „dialog de dragul argumentării”. Așadar, Pavel nu poate spune în 1 Corinteni 2 că nu desfășoară nicio strategie pentru a-i face pe oameni să se răzgândească.
Cea mai completă tratare a semnificației cuvintelor grecești „elocvență”, „înțelepciune umană” și „cuvinte înțelepte și convingătoare” se găsește în imensul comentariu al lui Anthony Thiselton la 1 Corinteni. [7] Pe scurt, Thistleton susține că Pavel nu respinge argumentul sau persuasiunea în sine, ci mai degrabă respinge trei lucruri.

  1. Sarcasmul tăios și demagogia supraîncrezătoare, mai degrabă decât manifestarea unui spirit de umilință și dragoste. [8]
  2. Retorica generatoare de aplauze, care se joacă cu prejudecățile, mândria și temerile mulțimii, mai degrabă decât să aducă argumente solide și atente[9].
  3. Bazarea pe dexteritate verbală, spirit sau erudiție, mai degrabă decât pe expunerea a ceea ce spune de fapt textul biblic[10].

Thiselton argumentează că Pavel respinge metodele celor mai populari oratori din vremea sa, care erau foarte eficienți în a influența publicul. Aceștia vorbeau cu încredere și cu pompă despre ei înșiși – fără să recunoască niciodată greșeli sau slăbiciuni – chiar dacă își caricaturizau, denigrau și își batjocoreau adversarii. Cunoșteau bine temerile și prejudecățile publicului lor și se jucau cu ele, mai degrabă decât să le provoace. În cele din urmă, s-au bazat pe acreditările lor, pe sofisticare, pe aparență, pe demonstrații de inteligență pentru a câștiga adepți, mai degrabă decât pe propuneri și argumente substanțiale.

Discursul public de astăzi, desigur, este dominat de astfel de voci. Ele sunt foarte eficiente în obținerea de donații, voturi și adepți. 1 Corinteni 2 este un avertisment că, deși creștinii trebuie să ia atitudine pentru adevăr în public, ei nu trebuie să „își dea mănușile jos” și să „intre în luptă” folosind retorica acestei lumi.

Prin contrast, Pavel îi invită pe comunicatorii creștini să (aibă):

  1. Un spirit de smerenie și dragoste (ceea ce voi numi „afecțiune”). Roada Duhului include dragostea, bucuria și pacea, răbdarea și bunătatea și smerenia. Acestea trebuie să fie evidente atunci când vorbim despre Evanghelie în mod public. În momentul de față, cele mai populare figuri publice dau dovadă de încredere și neînfricare, dar nu de dragoste și smerenie. Noi nu ne putem permite să urmăm această direcție.
  2. Argumente convingătoare din punct de vedere cultural (ceea ce voi numi „Persuasiune”). Faptele Apostolilor și epistolele lui Pavel ne oferă multe exemple despre cum argumenta Pavel. El nu s-a limitat la a proclama propuneri de adevăr – el a arătat publicului particular, în termenii proprii, de ce ar trebui să creadă. Așadar, nu ar trebui să ne limităm să le spunem oamenilor adevărul, ci să căutăm modalități convingătoare de a dialoga cu mințile și inimile oamenilor.
  3. O încredere liniștită și curajoasă în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu (ceea ce voi numi „Rezoluție”). Nu va fi de ajuns dacă publicul îi vede pe creștini ezitând să afirme orice lucru pe care Biblia îl învață. Chiar dacă nu sunteți de acord cu convingerile unei persoane, tăria și integritatea credinței sale pot stârni admirație dacă sunt vizibile.”

Via: Ciprian Gheorghe-Luca

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid034wxN4EBKSBpitshQwovvD5CYS6oGsx2ZXu6WcpC9t5MGmG4goq8tzVyBygr9TPZ1l&id=1312668201

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.