Bucurie în familia pastorului Petrică Huțuțui: NUNTĂ FĂRĂ DANS

O fotografie cu fiicele noastre care între timp s-au șters de pe numele nostru.

Trecuse mai mult de o lună de când mă aflam în secția de chirurgie a spitalului militar din București, am fost transferat pe secția de chirurgie plastică și urma un transplant.

Venise medicul șef de secție însoțit de echipa lui, s-au apropiat de patul meu și au început să lucreze. “Domnule dr, pot să vă întreb ceva?”Am zis eu. “Spuneți” a răspuns domnul doctor. “Voi putea să particip la nunta fiicei în prima jumătate a lunii noiembrie?”

“Nu, defapt, nu cred” a răspuns domnul doctor. Dr. Alex, un rezident, se uita la ochii mei și încerca să numere zilele în prezența șefului de secție, pledând oarecum pentru mine, iar dr. Diana Diaconescu, alt medic rezident, s-a pronunțat: “doar să nu dansați domnu P.H.” Am promis că nu voi dansa.

Ziua nunții se apropia însă data externării nu permitea participarea mea la nunta fiicei noastre. Această situație avea și ea un efect asupra unei inimi de tată și așa obosită.

Într-o zi din preajma evenimentului, dr. șef de secție însoțit de echipă au intrat la vizită, au trecut pe la paturile celorlalți pacienți, apoi s-au apropiat de mine. Dr, privind la echipa de medici lucrând, cu zâmbet părintesc, m-a privit și a vorbit “domnule P.H, evoluția vindecării dumneavoastră este foarte bună și vă pregătim anticipat pentru externare să puteți participa și la nunta fiicei, dar cu atenție: să nu dansați!”

Am promis încă odată că nu voi dansa în timp ce dr. Alex, rezident se uita iarăși cu atenție la ochii mei. “Ce, nu vreți să plecați?” a întrebat șeful de secție, dr. Bogdan Marinescu.

Peste două zile am fost externat, iar cu ajutorul familiei și al prietenilor, am ajuns la nuntă unde m-am bucurat din scaunul cu rotile.

La slujba de cununie și binecuvântare, tinerii au cântat “la concurență cu îngerii,”tatăl mirelui (pastor) a avut mesaj pentru miri și public, apoi tatăl miresei (subsemnatul). O caracteristică aparte s-a văzut la publicul prezent când împreună cu mirii se bucurau lăcrimând.

În timpul ospățului nunții, tinerii au continuat să cânte, au organizat diverse jocuri și tot fără dans dar cu bucuria pe fețe motivată de prezența oaspetelui suprem. „Și la nuntă a fost chemat și Isus cu ucenicii Lui.” Ioan‬ ‭2‬:‭2

Petrică Huțuțui

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.