DESPRE PRACTICA DE A-I TOCA PE ALȚI PREDICATORI ÎN PUBLIC!

Au fost multe situații când am auzit tot felul de învățături ciudate promovate în public și, nu de puține ori, am simțit un impuls de a reacționa. Nu am făcut-o niciodată. Cel puțin, nu denigrând public o persoană. Da, am făcut aluzie la anumite învățături, dar n-am tocat pe nimeni public. Cred că această practică este extrem de nocivă, atât la nivel personal cât și social. Se promovează multe lucruri care nu au nimic de-a face cu creștinismul. Să explic la ce mă refer:

A. DIFERENȚA DINTRE EREZII ȘI ERORI TEOLOGICE
Este o diferență între ereziile promovate de cei din afara credinței adevărate, de cei pe care nu-i putem numi „frați”, oameni de care trebuie să ne delimităm personal și public. Când sunt astfel de situații, îți asumi deschis un demers apologetic, veghezi asupra turmei tale, tragi un semnal de alarmă că Organizația X sau Persoana Y promovează erezii. Astfel, e nevoie să-i deconspiri pentru a-ți proteja turma pe care o păstorești și te distanțezi de acea persoană.
Erorile teologice au de-a face cu diverse interpretări biblice, inexactități, învățături secundare, etc. Și acestea trebuie să fie corectate, dar într-un alt cadru decât cel public.

B. DIFERENȚA DINTRE APOLOGETICĂ ȘI MUSTRARE PASTORALĂ
Apologetica și și pastorala au lucruri în comun, dar ele diferă ca substanță. Apologetica apără credința de vrăjmașii ei, pastorala are grijă de turma lui Hristos (incluzând aici și mustrarea). Dacă facem cu adevărat apologetică, ne asumăm o delimitare clară de o persoană sau alta, chiar dacă o facem cu dragoste. Te aperi de cei care atacă doctrinele de bază ale Scripturii. Sigur, apologetica are și o dimensiune constructivă, adică explici doctrinele biblice ca să preîntâmpini posibile viitoare atacuri. Pastorala, în schimb, presupune că lucrăm cu credincioși, cu frații noștri, care o pot lua și ei razna doctrinar. Acolo trebuie rugăciune, consiliere, îndrumare, chiar disciplinare. E un alt cadru de lucru și alte metode.

C. STRUȚO-CĂMILA: Apologetică pe spinarea fraților!
A spune că faci apologetică, tocându-i mărunt și public pe frați este un nonsens. Nu poți să spui că „X e fratele meu, îl apreciez, e un om deosebit, îl stimez în Domnul etc.” și apoi să-l denigrezi public făcând apologetică. Trebuie să te hotărăști. Dacă e un vrăjmaș al credinței, și simți că Domnul te-a chemat la lucrarea asta, atunci luptă public și apără credința. Spune din start: „Acest om e un eretic, învățăturile sale sunt o calomnie la adresa creștinismului și a creștinilor, ne delimităm de acest om etc.”. Dar, dacă e un frate în Domnul nu se justifică atacul public. Nu poți să ai și capra și varza. Și vână apologetică și frățietate de genul kumbaya. E o struțo-cămilă periculoasă.

D. ERORILE TEOLOGICE ALE FRAȚILOR SE TRATEAZĂ PASTORAL
Dacă chiar credem că cineva e un frate în Domnul și vrem să-l corectăm, atunci trebuie ca Biserica locală să se ocupe de astfel de lucrări. Prezbiterii de acolo au mandatul de a interveni. Putem, cel mult, să-i informăm pe prezbiteri despre cazul X din biserica lor, dacă ei cumva nu știu, dar nu e responsabilitate noastră să ne implicăm pastoral în bisericile unde slujesc alții. Dacă vrei să-ți păzești propria biserică și de erori teologice, nu doar de erezii, atunci e suficient să vorbești despre acea eroare teologică și să promovezi învățătura sănătoasă, fără să menționezi numele celor ce cred acele învățături greșite. Nu uita, ei sunt frați, nu vrăjmași ai credinței!

E. CRITICA BISERICII LOCALE ȘI SINDROMUL CAVALERULUI DREPTĂȚII
Da, aș lăsa erorile teologice ale lui X în seama bisericii locale, dar cei de acolo nu fac nimic și s-ar putea ca X să scape nepedepsit. Cum aș putea eu „cavalerul dreptății” să nu fac nimic? Da, e posibil ca în anumite cazuri, persoana X din biserica Y să nu fie mustrată. Și, dacă e așa, nu mai credem în suveranitatea lui Dumnezeu? Nu știe El ce face? Ne băgăm unde nu ne fierbe oala, fără să ne fi încredințat cineva cu misiunea asta? Nu e mai bine să stai în banca ta și să veghezi ce ți s-a încredințat ție? Nu mai avem nevoie de un alt Mesia! Unul Singur ne e îndeajuns!

F. GĂSELNIȚA
„Dacă cineva a făcut o eroare publică, pot să-i răspund public!”. Asta e marea găselniță prin care își liniștesc conștiințele cavalerii dreptății. Nu e așa! Dacă cineva a făcut o eroare publică poți să răspunzi public, nu „SĂ-I răspunzi public”, fără „i”. Adică poți reacționa public la o învățătură publică, dar acea persoană nu s-a luat de tine. Nici nu te-a băgat în seamă. Da, dacă se ia public de numele tău, poți răspunde public și personal (deși nu e obligatoriu să o faci), dar dacă nu te bagă în seamă, de ce să-l denigrezi, să te iei de el?

G. URMĂTORII
Cine toacă pe alții, va avea mereu succes și urmăritori. Asta e, firea pământească nu doarme! Cine nu vrea să vadă un scandal bun? O bătaie bună! „Bă, ce i-a zis-o lu ăla!” – după asta tânjește firea pământească… Fără să se gândească la faptul că „ăla” are și el suflet și sentimente, că pentru el a murit Hristos etc. Vă încurajez să nu mai susțineți campaniile de denigrare în public a fraților noștri. Dacă facem așa, luăm parte la o lucrare de care ne va fi rușine mai târziu, când ne mai coacem.

H. PERICOLUL
Pericolul campaniilor de denigrare în public, cu atac la persoană, în care se folosesc fraze precum „predicatorul X e un mincinos, e un manipulator etc” îi vizează pe toți:

  • Cel ce denigrează se hrănește cu venin și devine tot mai insensibil. Se autodistruge. Survolează mereu pe deasupra hoiturilor și îl caută pe cel cu potențial de rating mai mare.
  • Cei ce asistă la astfel de show-uri devin și ei tot mai aroganți și critici. Ajung să piardă din vedere elementele de bază care țin de interacțiunea umană. Intră pe o pantă a dezumanizării.
  • Se patentează un model de succes. Într-o cultură a narcisismului, când e febră după like-uri, mulți vor copia acest model (fiecare în zona lui și cu potențialul lui), devenind denigratori de profesie. În loc să răspândească mireasma lui Hristos, acești oameni vor răspândi critica, judecata, aroganța, sciziunea. Vor căuta litera Legii, fără duh de viață, fără milă, fără compasiune.
  • Unii au intuit că într-o economie mutată tot mai mult în online poți face și ceva bănuți dacă ai vizualizări. Și, cum multe trec prin stomac, va fi o ispită pentru mulți să se compromită pentru a face un bănuț în plus. Plus, popularitatea, care contează în acest tip de economie, este căutată și ea. Dragilor, Domnul ne poarte de grijă! Nu ne lasă să murim de foame. Nu trebuie să facem bănuți cățărându-ne pe cadavrele altora.

I. POCĂINȚA
Fraților, prin harul Domnului încă e timp de pocăință. Domnul e gata să ne ierte păcatele dacă vrem să ne pocăim. E vremea să construim ceva, să abordăm lucrurile pozitiv, să promovăm învățătura curată și dragostea lui Hristos. Nu are rost să ne luăm unii de alții. Lăsați-l pe Domnul să lucreze cum știe El, în înțelepciunea Sa. Domnul să ne ajute să găsim puterea de a ne smeri și de a urmări zidirea altora și gloria lui Hristos!

Costel Ghioancă

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.