Prețuiți-i pe cei ce cântă

Ce frumos e cântul. Ne delectează, ne liniștește, ne înalță. Vocal sau instrumental, un cânt de calitate și cu bogat conținut e adevărată hrană pentru suflet. Cred că lumea ar fi urâtă și monotonă fără cânt. E darul dumnezeirii pentru omenire.

Fără îndoială cântarea bisericii, în varietatea cântului existent în lumea noastră, ocupă un loc fruntaș. Închinarea prin cânt a celor credincioși e specială. Cine poate cunoaște numărul celor care au fost câștigați atât de mult prin cântarea bisericii? Oameni singuri, bolnavi, trântiți la pământ de felurite forțe, dependenți de diferite vicii, toți aceștia și mulți alții au fost vindecați și chiar revitalizați prin muzica unui cor, a unei orchestre, a unei fanfare.

Așa am crescut, cu cei ce cântă acolo în față. Cu cei din dreapta și stânga amvonului sau în spatele lui. Aceasta e imaginea sanctuarului, a sălii de închinare a bisericii, pe care nu trebuie să o dăm uitării. Un cor, o orchestră, o fanfară…așa e proiectul consacrat al bisericilor evanghelice din România. Ce moștenire ne-a fost lăsată! Ceva ce nu trebuie să dispară și nici nu trebuie să pierdem din identitatea noastră. Merită luptat pentru un așa mare bun!

Când vorbim generic despre cei ce cântă, vorbim despre cei cu o inimă bună, gata să laude pe Domnul. Cei care au înțeles limpede că darul și talentul trebuie folosite aici, în sfânta slujire alături de alți închinători. Ei și-au stabilit prioritățile, jerfesc, se pregătesc, sunt convinși de responsabilitatea încredințată. Refuz să cred că astfel de oameni pot fi dați uitării. Dimpotrivă, ei trebuie apreciați, încurajați și susținuți pentru a continua să facă ceea ce fac. Da, ar fi o mare pierdere pentru bisericile noastre să nu-i mai avem pe ei, pe cei ce cântă…în cor, în fanfară, în orchestră. E strigătul meu către voi toți și către Domnul: Prețuiți o astfel de slujire!

Dragi frați și stimați prieteni, cântarea formațiilor muzicale ale unei biserici, prin comparație, nu are corespondent. Ea e unică. E născută prin jerfa multora. În spatele acestei forme de slujire e cântarea compusă cu lacrimi, poate de omul simplu sau poate de cel erudit, în condiții grele, de boală, de temniță, de necaz…Cântarea aceasta e cântarea care s-a consacrat în timp, care a cucerit multe vieți și care s-a auzit până în cer!

Așadar, prețuiți-i pe cei ce cântă! Susțineți-i cu tot ce puteți. Cât atârnă de voi faceți tot ce puteți ca să avem un „astfel de cânt” în bisericile noastre!

Cu prețuire,
Pastor Ioan Cocîrțeu

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.