BINECUVÂNTAREA TRANSFORMATĂ ÎN IDOL

Un prieten drag mi-a adus aminte astăzi despre o predică foarte inspirată pe care un om prețuit de noi amândoi a rostit-o în biserica noastră cu mai bine de 15 ani în urmă.

Predica avea în vedere aurul pe care israeliții l-au luat cu ei din Egipt în ziua eliberării, și care le-a fost dat de Dumnezeu ca să fie o binecuvântare pentru ei și familiile lor. Și totuși, într-o bună zi, în timp ce Moise era sus pe munte cu Domnul, ei au luat binecuvântarea și au făcut din ea un vițel de aur, adică au transformat-o într-un idol, căruia i-au adus închinarea lor.

Din nefericire acest păcat nu este doar păcatul evreilor de altădată, ci este păcatul multor creștini contemporani, este păcatul nostru al tuturor.

Am fost binecuvântați de Dumnezeu cu timp și, vai, de câte ori timpul nostru este folosit pentru scopuri dragi nouă, dar cu totul diferite de scopul lui Dumnezeu… Și iată binecuvântarea transformată în idol.
Am fost binecuvântați de Dumnezeu cu bani și, vai, nu de puține ori banii noștri sunt folosiți pentru lucruri dragi nouă, dar care sunt cu totul străine de voia lui Dumnezeu… Și iată binecuvântarea transformată în idol.
Am fost binecuvântați de Dumnezeu cu talente și, vai, nu de puține ori talentele noastre sunt folosite în mod egoist, cu alt scop decât acela pentru care ni le-a dat Domnul… Și iată binecuvântarea transformată în idol.

Sigur că lista binecuvântărilor lui Dumnezeu care sunt adesea transformate în idoli poate fi mult mai lungă… Doamne dă-ne înțelepciunea de a prețui toate binecuvântările pe care Tu ni le dai și ferește-ne, te rugăm, de păcatul de a le transforma în idoli care să ne oblige apoi să le aducem închinare… Închinarea noastră vrem să fie adusă numai înaintea Ta.

Nelu Filip

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.