A plecat în veșnicie pastorul Cornel Hudulin

Am aflat acum câteva minute că profesorul Cornel Hudulin, cel care era cunoscut în țară ca fiind „pastorul minerilor”, datorită slujirii sale în zona Târgu Jiu, și-a sfârșit alergarea pe acest pământ.
Pun la dispoziția celor interesați câteva fotografii și informații despre viața lui. Dumnezeu să mângâie familia îndoliată!

Pastorul Cornel Hudulin s-a născut în data de 11 iunie 1942 în localitatea Bucovăț de lângă Făget, județul Timiș.
A fost botezat în anul 1971, în clandestinitate, de către pastorul Constantin Cuzman, fiind în acea perioadă profesor.
A urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din București și Timișoara, dar în anul 1974 a fost demis din învățământ pentru că frecventa Biserica Baptistă.
Din anul 1973, la îndemnul pastorului Ioan Trif, a început să predice Evanghelia în Timișoara și în satele dimprejur. Calitățile lui de evanghelist au determinat apoi alte biserici să îl invite să vestească Cuvântul.
În data de 9 decembrie 1990 a fost ordinat ca pastor, de către Comunitatea Baptistă Sibiu, pentru Biserica Baptistă din Târgu Jiu. Din comisia de ordinare au făcut parte pastorii: Petru Dugulescu, Dănuț Vrâncilă, Ioan Ciocan, Haralambie Ploscariu, Mihai Gongola și Cornel Ardelean.
În cei 30 de ani de slujire ca păstor a predicat Evanghelia în 784 de biserici, a oficiat 33 de botezuri, a contribuit la plantarea a 9 biserici și a fost implicat în construirea a 6 lăcașe de cult.
A slujit biserica din Târgu Jiu, dar a fost implicat în lucrarea Domnului și la Târgu Cărbunești, Rasova, Sâmbotin, Prigoria, Bălești, Ungureni, Sadu.
În anul 2007 a avut un accident de mașină, în urma căruia a fost spitalizat o lungă perioadă de timp.
În ciuda neputințelor trupești a continuat să slujească în Oltenia și Banat.
A fost un om al rugăciunii, un bun evanghelist, un vizionar, un om al credinței.
A plecat în veșnicie în data de 10 octombrie, serviciul de înmormântare urmând să aibă loc joi 13 octombrie la Timișoara.

https://www.facebook.com/602836930/posts/pfbid02FjGcXzWTXt3JEjg6PzK8nFDX7iEVdCXVcQPxEkxPP5Vzs4ZZHBtSNAZZWCyk2Kafl/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.