Cu Dumnezeu in subterana – Richard Wurmbrand (Romanien)Prefata la editia Romana


„Aceasta carte a aparut in Anglia si SUA in 1968. Fusesem eliberat de curand din inchisoare, dupa paisprezece ani de detentie. Sosisem recent in occident. Cartea a fost tradusa in germana, franceza, spaniola, italiana. Ceea ce am relatat in ea a produs senzatie. Lucrurile petrecute in inchisorile Romaniei, suferinta cumplita, rautatea unora, eroismul si virtutea altora erau ceva cu totul nou pentru lumea cititorilor. Am fost primul care ajungea in occident dupa ani lungi de inchisoare. Sa fi stat cu anii in inchisoare nu e o nenorocire. Dar este o nenorocire sa fi stat ani lungi in inchisoare si sa nu fi invatat din asta. Eu am invatat. Am invatat sa-L iubesc pe Dumnezeu mult, chiar cand trec prin suferinta, si sa-i iubesc pe toti oamenii. De aceea, nu am scris ca un istoric care relateaza pur si simplu faptele. Faptele rele au fost savarsite de oameni. Unii dintre ei nu mai sunt azi ce au fost acum zeci de ani. Unii criminali s-au indreptat, au devenit oameni buni, ba unii au devenit copii ai lui Dumnezeu. Ei pot povesti cum au pacatuit odinioara. Eu nu sunt chemat sa fac publice pacatele pe care Domnul Isus le-a iertat si le-a spalat cu sfant sangele Sau. Altii au murit. Un vechi proverb latin ne invata: „Despre morti sa nu vorbesti decat de bine” Proverbul nu e intrutotul drept. Unele fapte foarte rele ale mortilor trebuie spuse, nu ca sa-ti versi mania pe vinovati, ci pentru ca din cunoasterea lor sa se traga invataminte, ca asemenea catastrofe sa nu se mai intample in viitor. Dar, pe cat posibil, unde-i vorba de pacate savarsite de multi, ie bine sa nu le atribui unor persoane. Cei care au savarsit fapte groaznice au sotii, copii si nepoti care poarta acelasi nume cu ei. Pe cat posibil, acestia nu trebuie sa auda numele parintilor si bunicilor implicati. Pentru fata lui Stalin, pentru unii copii ai marilor ucigasi din vremea nazista, faptul de a auzi iarasi si iarasi blesteme la adresa parintilor a fost mai mult decat poate indura un biet suflet omenesc. Unde-i vorba de personalitati care au jucat un rol hotarator in istorie, nu am putut omite sa dau nume. Unde era absolut necesar, am intrebuintat nume fictive. Cand a aparut prima editie a cartii, domnea Ceausescu. Daca dadeam nume si date precise despre oamenii care au focut bine, ei ar fi fost prigoniti. De aceea, am povestit lucruri intamplate intr-o inchisoare ca fiind intamplate in alta. Cred ca voi gasi intelegere pentru acest lucru. Principalul motiv pentru care public cartea in romaneste este ca am intalnit in inchisoare suflete care, in timpul celor mai grele patimiri, au atins culmi de dragoste si frumusete spirituala. Pe acestia vreau sa-i fac cunoscuti.”

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.