Pe porțile iadului stă scris “PREA TÂRZIU”.

În trecerea timpului sunt două situații pentru care nu se merită să cheltuiești timp:cu lucrurile care n-au valoare și cu oamenii care cred că tu nu ai valoare. Pentru că nu ști ce aduce viitorul, mereu, orice, fă corect de prima dată. Îngrijorarea este o risipă de timp. Nu rezolvi nimic, îți fură pacea și nu te mai poți bucura de reușitele care le-ai avut. Nu spune niciodată “mai am timp” sau “data viitoare” deoarece este și posibilitatea să fie “prea târziu”. Da sau Nu sunt cuvinte scurte, însă trebuie mereu să-ți iei timp pentru a le rosti. Timp, este ceea ne dorim cel mai mult și îl folosim cel mai iresponsabil. Timpul are felul lui ne a ne descoperi lucrurile care cu adevărat contează. A spune “ nu am timp” de fapt înseamnă “nu vreau” sau “ nu e important pentru mine”. Dacă aștepți până ai să fi gata, va fi prea târziu. Între prea devreme și prea târziu, uneori, este distanță decât de-o clipă. Niciodată nu vei realiza cât ai pierdut până când nu e prea târziu. Cine are obiceiul să întârzie, într-o zi va fi prea târziu. Degeaba te grăbești când e prea târziu. Pe porțile iadului stă scris “PREA TÂRZIU”.

https://www.facebook.com/groups/230523968036983/permalink/767379187684789/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.