Adevărata biserică niciodată nu va fi zguduită!

Adevărata biserică niciodată nu va fi zguduită deoarece ea este zidită pe Piatră. Nu există denominație aleasă, nici oameni favorizați. Există o singură biserică zidită și doar oameni mântuiți făcând parte din ea. Serviciul perfect de biserică este acela în care toată atenția și slava i se acordă Celui ce a zidit-o, Hristos. Ciudat este că mulți își aduc hainele, cosmetica sau mașinile la biserică, dar nu pe ei înșiși. Biserica este Trupul lui Hristos, dar vai, câte cicatrice i-am făcut noi acestui Trup prin neglijență, indiferență, pasivitate, păcat, nonconformism și dezbinare. Cred că sunt mulți participanți la slujbele bisericii fără să fie neapărat credincioși. Este dureros că oamenii aleg mai degrabă să stea departe de biserică decât să fie răniți în ea. Unde Dumnezeu deschide o biserică, satana deschide și el o capelă, unde Dumnezeu cheamă slujitori ai Evangheliei și el pune slujitori ai păcatului, unde Dumnezeu seamănă grâu, el noaptea seamănă neghină. Duminică de duminică cântăm în biserică, de ce nu am încerca să ne și închinăm cântând? Drama unei familii este să fie atât de ocupată, încât să-și piardă copiii în biserică. Poți fi dedicat unei biserici dar să nu fi dedicat lui Hristos, însă nu poți fi dedicat lui Hristos și să nu fi dedicat bisericii. Cei care sunt aproape de biserică de multe ori sunt departe de Dumnezeu. Trăim un timp în care numărul creștinilor sub acoperire crește ca ciupercile după ploaie. Cine nu-și tratează biserica ca pe-o mamă nu-l poate avea pe Dumnezeu ca Tată. Biserica mereu trebuie să aibă ca centru al existenței sale Biblia. Nimic nu e mai importat ca aceasta: nu numărul participaților, nu colectele, nu cât de cool e pastorul, nu muzica, nu luminile, absolut nimic altceva. Biserica este singura instituție care există pentru cei de afară. Dincolo de pereții unei biserici mai sunt oameni care au nevoie de mântuire. Dureros este că de cele mai multe ori ce se întâmplă în interiorul ei, este doar pentru cei salvați. Când biserica este diferită de lume, ea, inevitabil, devine atractivă. Isus este Capul bisericii și așteaptă ca Trupul să asculte și să coopereze.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02aTF6PyKdaECKVZDn3VwzoUEWsETicohwAadWUqcyeherXhxDiipy23TTD7YfmfRYl&id=100005959189080

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.