Și păzește-ne pe noi de blestemul plictisului spiritual!

Nu știu cum sunt alții, dar eu mă confrunt de ceva vreme cu oameni pe care-i simt că s-au plictisit de cele sfinte, de biserică, de părtășie, de Cuvânt, de rugăciune. Joia la rugăciune e dezastru mai în toate bisericile. Îmi spunea cineva că biserica e cea de joi, nu cea de duminică. Eu nu vreau să cred așa ceva. Mă sperie.

De unde, cred eu, că apare această delăsare, plictiseală spirituală?

  1. Dependența de activitățile lumii. Unele bune, altele lumești. Mulți credincioși devin mai interesați de cele lumești decât de Hristos. De muncit trebuie să muncim că așa e lăsat de Dumnezeu. Dar când joburile, overtimeurile, câștigurile duble, devin mai importante decât părtășia cu frații, e deja un păcat.
  2. Plictisul spiritual este consecința imaturității spirituale. Cei imaturi se plictisesc ușor de orice lucru de rutină din biserică, dar îmbrățișează cu drag rutina zilnică. Imaturii spirituali doresc să-și anime viața spirituală prin emoții puternice când de fapt viața creștină ar trebui hrănită prin discipline zilnice.
  3. Tehnologia. Este un amestec între blestem și binecuvântare. Sunt o binecuvântare transmisiunile live pentru cei care au motive întemeiate de a nu veni la biserică. Pentru mofturoși transmisiunile live au devenit ca o piață bisericească. Stau acasă, în pijamale, ascultă pe nu știu cine, întins pe canapea și atunci când nu-i convine ce aude se mută pe celălalt canal. Canal.

Și ar mai fi ceva. Rădăcina tuturor relelor. Iubirea de bani!

Murim încetul cu încetul fiindcă ne culcăm pe o ureche în adevărul Cuvântului și uităm că există un Duh al Cuvântului. Nu suntem conștienți de prezența Lui Dumnezeu în părtășie sfântă. Ratăm momente pe care nu le vom putea recupera niciodată.

Sali Sabri

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Și păzește-ne pe noi de blestemul plictisului spiritual!

  1. Pingback: Sali Sabri: Și păzește-ne pe noi de blestemul plictisului spiritual! – CrestinTotal.ro

  2. Pingback: Sali Sabri: Și păzește-ne pe noi de blestemul plictisului spiritual! - Biserica Crestina Adonai

Comentariile sunt închise.