ConferințaEmanuel22

Vasilica Croitor
Născut în nordul țării, pastorul Vasilică s-a mutat în Medgidia în anul 1997, după ce a absolvit Institutul Teologic Penticostal din București, punând astfel bazele unui centru de evanghelizare pentru o zonă extinsă din Dobrogea.
Este membru fondator al APME, Agenția Penticostală de Misiune Externă din România, o organizație aflată în plină dezvoltare, care a trimis peste 80 de misionari pe termen lung în alte națiuni. De-a lungul anilor de slujire a călătorit în diverse națiuni din Asia, Africa și America, promovând misiunea externă.
În prezent slujește și ca Director Executiv al Alianței pentru Răspândirea Evangheliei Acasă (AREA), o mișcare de plantare de biserici în contextul românesc.
Vasilică este un autor și un editor care a publicat peste 100 de cărți sub egida Editurii Succeed Publishing. Prima sa carte, Răscumpărarea memoriei, Cultul Penticostal în Perioada Comunistă a fost publicată în anul 2010.
Împreună cu soția sa, Mihaela, au 3 copii: Denisa (22 ani), Beniamin (20) și Miriam (11). Hobby: cititul, tenisul, limbile străine.
La #ConferințaEmanuel22, Vasilică va susține atelierul: „Menținerea pasiunii în procesul plantării de biserici”.
Pentru mai multe detalii intră pe http://www.emanuel22.com
Conferința va fi cu prezență fizică. Vom înregistra atelierele care vor putea fi achiziționate ulterior. Termenul limită pentru înscrieri este de 25 septembrie (în limita locurilor disponibile).
Te poți înscrie la conferință aici: https://forms.gle/G9zDaFCF3nkqazseA
Te așteptăm împreună cu echipa de lucrare!

conferințaEmanuel22 #EmanuelGalați #emanuel22.com #echipare

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la ConferințaEmanuel22

  1. Alin Cristea zice:

    ConferințaEmanuel22

    Apreciază

Comentariile sunt închise.