PREA OCUPAT CA SĂ MERG LA BISERICĂ

Sindromul „prea ocupat” este la el acasă în societatea contemporană, și nu e de mirare, că scuza cea mai la îndemână a celor care se lasă de biserică, este tocmai aceea, că prea ocupați fiind, nu mai găsesc timp și de mers la biserică.

Exemplul biblic al lui Moise este foarte grăitor pentru noi. La un moment dat, el a ajuns să fie atât de ocupat cu lucruri importante, încât a ajuns să fie chiar copleșit de greul aglomerării. Socrul său, Ietro, l-a sfătuit cu multă înțelepciune, că e important să învețe să dea prioritate lucrurilor cu adevărat importante, mai ales că pe cele mai puțin importante le pot face și alții, cărora le pot fi delegate. Asta pentru că omul este numai om, și nu va putea să-și dilate ziua, adăugându-i mai multe ore.

Ceea ce a învățat Moise de la socrul său era de fapt prioritizarea. Sunt probleme pe care e absolut necesar să le faci tu, dar sunt lucruri pe care le pot face și alții, ca să nu îți scape din vedere ceea ce este cel mai important.

Nici un om nu poate face toate lucrurile din lume…
Domnul Isus nu a vindecat toți bolnavii din vremea sa, nu a predicat tuturor oamenilor din vremea sa, dar a avut câteva priorități bine stabilite.

Unde este sufletul tău în linia priorităților tale?

Unde este Biserica, adică locul împlinirii nevoilor tale spirituale și ale altora, în linia priorităților tale?

  • Trebuie să lucrezi pentru tine și pentru familie…
  • Trebuie să te odihnești…
  • Trebuie să petreci timp cu familia ta… (O întrebare: Unde e cel mai bine să petreci timp cu familia ta? Nu este oare biserica, unul dintre locurile în care poți fi cu familia, ca să rămână în mintea copiilor tăi amintiri despre Dumnezeu și oamenii care îl caută pe El?)

Suntem datori să căutăm echilibrul sănătos pentru viața noastră. Nu putem neglija datoriile noastre de familie, nu putem neglija odihna de care avem nevoie, dar nu putem nicidecum neglija datoriile noastre spirituale. Or, adunarea laolaltă a celor credincioși, în vederea închinării și creșterii spirituale, rămâne o datorie prioritară a oricărui om.

Nelu Filip

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.