Decizii la limită – devoțional din 1 Samuel 27

În 1 Samuel 27, îl întâlnim pe împăratul David într-o ipostază nefericită. De teamă că ar putea fi „ucis de mâna lui Saul” (vezi v.1), fuge în țara filistenilor, la Achiș, împăratul Gatului. Este tocmai lucrul cu privire la care David își exprimase mai devreme teama, atunci când caută să îi aducă la cunoștință împăratului Saul răul pe care i-l face: „(…) dacă oamenii te ațâță, să fie blestemați înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moștenirea Domnului, zicându-mi: «Du-te de slujește unor dumnezei străini!» Oh! Să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de Fața Domnului!” (vezi 1 Samuel 26:19-20).

Se pare însă că presiunea devine atât de mare, încât David recurge tocmai la această nedorită opțiune: „David și-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul” (vezi v. 1). Să nu uităm că de o bucată de vreme, David nu mai este un tânăr temerar, ci un bărbat căsătorit, responsabil pentru familia lui, dar și pentru cei „600 de oameni care erau împreună cu el” (vezi v. 2). Într-un astfel de context, nu poți să prelungești pe termen nedefinit acest trai de „partizan”!

În același timp, trebuie să înțelegem cât de radicală era decizia aceasta pentru David și pentru oamenii lui. Intuim lucrul acesta chiar din groaza cu care David anticipează această posibilitate în citatul de mai sus (26:19-20). Să nu uităm că suntem în Vechiul Legământ, unde prezența și binecuvântarea lui Dumnezeu erau legate de spațiul fizic al Israelului. Binecuvântările promise erau legate de acel loc. În acest context, pedeapsa supremă era exilul, după cum ne arată Deuteronom 28:63-68. Binecuvântarea supremă era a locui liniștit în țară, după cum o va spune însuși David: „Cei neprihăniți vor stăpâni țara și vor locui în ea pe vecie” (vezi Psalmul 37:29).

Bineînțeles, se naște întrebarea: ia David hotărârea corectă atunci când părăsește țara? Ca în multe alte situații, textul biblic nu ne oferă un răspuns tranșant, dar ne oferă indicii. În primul rând, spre deosebire de situațiile precedente, David nu îl întreabă pe Domnul, ci „și-a zis în sine” (vezi v. 1, în comparație cu 23:2, 4, 10, 11, 12). În al doilea rând, observăm situațiile etice imposibile în care ajunge din pricina acestei hotărâri: trebuie să îl înșele mereu pe Achiș, căruia nu îi divulgă faptul că nu atacă niciodată oameni din Israel, ci doar din celelalte triburi (motiv pentru care trebuie să îi ucidă pe toți, ca nu cumva Achiș să ajungă informat cu privire la adevărata stare de fapt!). Deși, cu dibăcie, David reușește să evite lupta împotriva lui Israel, în cele din urmă va ajunge tocmai în fața unei asemenea situații, din care doar providența lui Dumnezeu îl va scăpa (vezi cap. 29).

Ce am putea învăța noi dintr-un asemenea text? Decizia prezentată aici este caracterizată de ambiguitate. Nu suntem în fața unui faliment moral care șochează, dar asistăm la un pas în direcția greșită. Adeseori, procesul degradării, al decăderii începe cu astfel de pași neclari. Problema cu aceste decizii caracterizate de ambiguitate este că ne plasează pe un teren alunecos. Ele sunt preludiul alunecării. Odată ce acest proces începe, doar intervenția providențială a lui Dumnezeu ne mai poate salva, așa cum, din fericire, se întâmplă în cazul lui David (vezi cap. 29).

Biblia mai prezintă astfel de situații, chiar în viața împăratului David. De pildă, în 2 Samuel 11, citim că David nu merge la război. Cu greu am putea cataloga acest gest ca păcat, dar este o decizie caracterizată de ambiguitate, care îl plasează pe David în contextul în care va cădea. Faptul că Lot alege să se așeze lângă Sodoma și Gomora este o altă decizie „cețoasă”. De aici însă lucrurile vor progresa. Lot va ajunge ÎN Sodoma, unde își va chinui sufletul. (vezi 2 Petru 2:8). Viața îi va fi scăpată doar prin intervenția directă a lui Dumnezeu.

În concluzie, trebuie să învățăm să NU mai trăim viața de credință la limită, ci, așa cum ne îndeamnă apostolul Pavel: „Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine!” (Romani 12:9b)

Valentin Făt pentru Edictum Dei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.