Domnul este Păstorul meu… de aceea știu că trebuie să fac un lucru

„Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruințele pe care Ți le-am făcut; Îți voi aduce jertfe de mulțumire. Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii” (Psalmul 56:12, 13).

Citind aceste două versete, îmi dau seama că David a cunoscut esența Evangheliei, cu toate că Evanghelia era un concept cu totul străin celor din Vechiul Testament! Nu doar că a înțeles Evanghelia, esența Evangheliei, dar a înțeles și implicațiile ei în viața de zi cu zi a omului. Lecția aceasta, îndrăznesc să spun, au nevoie s-o învețe o mulțime de oameni credincioși!

Nu știu de unde a apărut, s-a dezvoltat și s-a împământenit mentalitatea potrivit căreia mântuirea am obținut-o prin har (deloc meritul meu!), însă viața de credință de acum e lucrarea mea pentru Dumnezeu (să atrag și să mențin binecuvântarea și bunăvoința lui Dumnezeu față de mine). Din păcate o astfel de mentalitate vine dintr-un duh legalist, nu dintr-unul care a înțeles cu adevărat harul lui Dumnezeu!

Să vedem argumentația lui David: Dumnezeu i-a izbăvit sufletul de la moarte. N-a meritat ca Dumnezeu să Se îndure de el, însă cu toate acestea Dumnezeu a făcut-o. Totuși, lucrarea lui Dumnezeu nu se încheie la această izbăvire/mântuire. Lucrarea lui Dumnezeu în viața omului continuă și după mântuire! Aceasta-i frumusețea Evangheliei! Dumnezeu i-a ferit picioarele de cădere. Da, asta nu exclude necesitatea vegherii, însă și vegherea și rugăciunea exprimă dependența noastră de Dumnezeu. El, Dumnezeu, i-a ferit picioarele de cădere cu un scop anume: ca să umble înaintea Lui. Deci, practic, Dumnezeu este Cel care-i dă putere credinciosului să-L urmeze pe El până la capăt. Îl păstrează în harul Său!

Atunci, totuși, se ridică întrebarea ce rost mai are angajamentul și determinarea psalmistului din versetul 12. Și e o întrebare foarte bună. Dorința de a-I fi pe plac lui Dumnezeu, de a fi credincios hotărârii de a-L urma și legământului făcut cu El vine ca urmare a înțelegerii harului. Harul lui Dumnezeu nu-l absolvă pe om de responsabilitatea pe care o are. Însă care este această responsabilitate? Iat-o: mulțumirea! Să-I fie recunoscător lui Dumnezeu pentru lucrarea măreață pe care a început-o în viața lui, pe care o face și pe care o va duce la îndeplinire.

Mulțumirea ne ferește de multe ispite. Una dintre ele a fost amintită mai sus, anume cea a legalismului. Legalismul n-a fost o problemă doar a bisericilor din ținutul Galatiei, ci este o problemă foarte actuală și astăzi. Înțelegerea harului lui Dumnezeu duce la un spirit de recunoștință față de El, pe când neînțelegerea harului Său duce la legalism. Tu unde te afli?

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.