Cu Isus în furtună

Mat. 14:22-23

Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, pînă va da drumul noroadelor. După* ce a dat drumul noroadelor, S’a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase**, și El era singur acolo.

Necazul, nenorocirea, neputința, nu trebuie să ne ÎNSPĂIMÂNTE, nici să ne ÎNGRIJOREZE. Toate ÎNCERCARILE sunt importante, esențiale pentru dezvoltarea noastră spirituală. Nu te ÎNTREBA, atunci când te ÎNCONJOARĂ necazul, de ce? Cel mai benefic pentru tine este să rostesti: nu mă tem, TU esti cu mine!

Da, și peste noi vine încercarea dar noi nu suntem singuri! Dumnezeu vine cu noi în furtună!
Nu știm viitorul, nu știm când vom trece prin încercare, dar noi trebuie rămânem statornici în încercari și oricând să ne ÎNCHINĂM

Ce putem învăța din FURTUNA ?

1. ÎNDATĂ Hristos
– a SILIT pe ucenicii -v.22
– a SALVAT v. 31
– a STAT vântul

2. Se ÎNOPTASE
– ucenicii singuri dar în CORABIE
– Hristos singur în COMUNIUNE, rugăciune

3. totul le era ÎMPOTRIVĂ
– vântul tare- v.22
– valurile …
– vremea
– vrășmajul

4.ÎNSPĂIMÂNTAȚI
-criză
-confuzie
– cufundare
A uitat Petru că știe să înoate…

Însă, orice FURTUNĂ poate fi ÎNVINSĂ când,  HRISTOS este cu tine
ÎNDRĂZNEȘTE cu Dumnezeu poți trece peste orice vine peste tine.
INCHINATE cu cei din corabie….

Cu dragoste, Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.