Boli de care nu ar trebui să ne vindecăm



❗️Cei mai mulți dintre noi am fost binecuvântați în mod fizic cu ochi sănătoși și cu urechi care aud bine. Putem privi izvorul unui munte și putem auzi ciripitul unei păsări. Putem să ne privim copiii în ochi și să auzim vorbele frumoase ale celor de lângă noi. Dar totuși, de ce Biblia spune că robul Domnului ar trebui să fie orb și surd?

👀 Dacă am vedea doar lucrurile frumoase, am fi binecuvântați. Dacă i-am vedea doar pe cei în cărucior, pe copiii rămași orfani și pe cei bolnavi de cancer de la „Marie Curie” din București, oh, ce binecuvântați am fi. Dacă am vedea scaunul gol din biserică și am fugi afară să îl umplem, de mare folos ne-ar fi vederea. Dacă am vedea grijile unei mame cu mulți copii și am da fuga să întindem o mână de ajutor, ce minunați ochi am avea!

❌ Din păcate, însă, vedem și ce nu ar trebui să vedem… Vedem mașina vecinului mai scumpă decât a noastră și ne paște invidia. Vedem vacanța în care au mers verișorii, dar noi nu ne-am permis; astfel nu mai avem putere de rugăciune în ziua aceea. Vedem pe cel care se uită urât la noi și ne tulburăm atât de repede…

„Cine este orb, dacă nu robul Meu, şi surd ca solul Meu pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu şi orb ca robul Domnului?” – Isaia 42:19

🦻🏻Cu auzul se întâmplă tot la fel. Dacă am auzi strigătul copiilor avortați, ce binecuvântați am fi! Dacă am auzi strigătul celor care sunt în misiune și au nevoie de ajutor, cum a auzit Pavel, ce de folos am putea fi lucrării!

„Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: «Treci în Macedonia şi ajută-ne!»” – Faptele apostolilor 16:9

🗣 Dacă am auzi plânsetul copiilor văduvei și am acționa, cât de benefici am fi pentru cauze bune! Dacă am auzi doar vorbele bune, doar ciripitul de păsări și doar cântările frumoase, sufletul ni s-ar înviora. Dacă am auzi oftatul celor singuri sau plânsul bătrânului dus la azil de către copii, ce de folos am putea fi…

👂🏻Din păcate, însă, auzim și bârfele care se spun despre noi. Și batjocurile care vor să ne oprească din lucrare. Auzim și calomniile. Și știrile de la ora 17. Și ce spun ziarele. Auzim de multe ori ce nu ar trebui să auzim.

🙏🏻 Vrei să fii cu adevărat un rob al Domnului? Va trebui să selectezi lucrurile pe care le privești și sunetele pe care le asculți. Când Saul a fost uns împărat, s-a făcut că nu aude:

„S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau: «Ce ne poate ajuta acesta?» Şi l-au dispreţuit şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.” – 1 Samuel 10:27

❗️În următorul capitol, după o biruință puternică, oamenii doreau să-i arate pe cei care îl batjocoriseră:

Poporul a zis lui Samuel: „Cine zicea: «Saul să domnească peste noi?» Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorâm.” – 1 Samuel 11:12

📌 Acum Saul s-a făcut că nu-i vede.

„Dar Saul a zis: «Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel.»” – 1 Samuel 11:13

❓Știți că sunt biruințe care ne înfrâng și înfrângeri care ne dau biruință?

❗️Ai crede că dacă l-ai văzut și îl pârăști, faci dreptate. O dreptate care îți aduce tulburare 20 de ani după aceea. Biruință temporară cu înfrângere puternică. Am văzut oameni care s-au dus ani de zile prin tribunale pentru că au văzut un pământ pe care puteau să-l recupereze. Au recuperat pământul, dar și-au pierdut sănătatea. Alții, prin răzbunare pentru câteva vorbe, au recuperat dreptatea, dar și-au pierdut bucuria mântuirii.

🙏🏻 Am văzut, însă, persoane care au preferat să piardă. S-au făcut că nu aud când au fost vorbiți de rău. Și-au continuat slujirea în cea mai frumoasă libertate: robia lui Hristos. Au fost înfrânți în ochii oamenilor, dar au avut biruință în ochii lui Dumnezeu.

👥 Am stat recent de vorbă cu un pastor care a ajuns la frumoasa vârstă de 85 de ani. Într-o împrejurare de sărbătoare, cineva l-a insultat într-un mod josnic și a folosit numele unui animal în acea insultă. După câteva zile, cel care l-a insultat s-a îmbolnăvit grav. Fratele pastor, în loc să audă acea insultă la nesfârșit în inima lui, a decis să audă strigătul celui vinovat care avea nevoie de medic. L-a dus la un spital apropiat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și astfel, viața lui a fost salvată. Îmi spunea pastorul cu bucurie: „Acest om mi-a devenit cel mai bun prieten pentru anii următori”.

🫵🏻 Moise a fost insultat de Maria. S-a facut că nu aude.

🫵🏻 Ștefan a fost lovit cu pietre. În loc să privească la cei care-l loveau, a decis să privească la Cer.

🫵🏻 Pavel a rămas singur. În loc să scrie scrisori celor care l-au părăsit și să-i ia la rost, a decis să treacă peste acest lucru. Și în loc să privească la cei care au plecat, a decis să privească la Cel care a rămas lângă El:

„La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.” – 2 Timotei 4:16,17

🗣 Toți cei care-L slujim pe Dumnezeu ar trebui să avem orbirea și surzenia selectivă. Să auzim ce trebuie să auzim și să știm să închidem bine urechea la ceea ce nu ne este de folos. Să vedem nevoile și să ne implicăm, dar să închidem ochii la pietrele care zboară spre noi.

✨ Să nu ne mai uităm la pământ, ci la Cer. Să nu privim la bogățiile trecătoare și să facem orice pentru a fi mai sus, ca alții, ci să privim la ceea ce a privit Isus, smerindu-ne și slujind ca să fim înălțați o veșnicie.

❗️Să nu mai auzim toate lucrurile. Să nu mai facem foc dintr-o greșeală a aproapelui nostru. Să nu mai ducem în inimă vorbele de acum câțiva ani, ci să ducem în inimă bucuria mântuirii.

🙏🏻 Ferice de astfel de surzi și orbi. Ei văd ceea ce puțini văd și aud ceea ce doar oamenii lui Dumnezeu aud.

📝 După cum spunea Traian Dorz: „Ferice de cei ce sunt surzi la zgomotul lumii, dar aud șoapta dulce a Duhului Sfânt…”

———

🎉 Astfel de articole trimitem persoanelor abonate la devoționalul zilnic aici: https://devotional.cristiboariu.com/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.