Poveste cu tàlc

“ – Tata, ne vorbeste satul, ca suntem plini de nevoi.

  • Lasa-i tata, sa vorbeasca, grija noastra-o ducem noi!
  • Azi copii-au ras de mine, ca sunt mic si pricajit.
  • Tu zambeste si ii iarta, Esti de Dumnezeu iubit!
  • Dar am hainele-nvechite si mananc painica goala.
  • Mai copile-i cea mai dulce, c-o mananci la-nghesuiala!
  • Si mai spun ca n-avem lemne, pentru iarna ce-o sa vie.
  • Dar avem copile draga, suflet cald si bucurie.

Ca suntem cu toti la masa si zambim de Sarbatori,
Si avem cat sa ne ajunga!
Ce ne trebuie comori?
Crezi ca cei ce au de toate, sunt mai fericiti cumva?
Pot avea aur cat lumea, ca tot nu s-or bucura.

Dintr-un blid mancam cu totii, dormim toti intr-o camara,
Ne-ncalzim unul pe altul fericiti seara de seara,
Dumnezeu va avea grija de nevoi sa ne fereasca,
Cea mai mare avutie-i multumirea sufleteasca!!!

Si-ti mai dau un sfat, asculta-l: nu te-nvenina cu gandul,
Gura lumii totdeauna, o astupa doar, pamantul!”

Sursa: Internet

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.