ȘAPTE jucători preferă să rateze un meci al echipei lor de rugby, decât să poarte un tricou cu simbolurile LGBT pe piept

Șapte jucători ai echipei australiene Manly Warringah Sea Eagles vor boicota meciul pe care-l va disputa clubul lor în această săptămână, în semn de protest față de decizia conducerii de a le impune un simbol LGBT pe tricouri, scrie presa sportivă din Australia.

Clubul din Sidney a anunțat luni că în meciul din această joi, în compania celor de la Roosters, jucătorii vor purta tricouri speciale, pe care apare curcubeul LGBT pentru a simboliza „inclusivitatea”.

Cu toate acestea, șapte jucători au anunțat că refuză să joace în aceste tricouri, invocând motive de conștiință și religioase.

„Acești tineri sunt puternici în credințele și convingerile lor și le vom da spațiul și susținerea de care au nevoie. Le acceptăm decizia”, a declarat antrenorul Des Hasler (foto) într-o conferință de presă.

Cei șapte jucători sunt: Josh Aloiai, Jason Saab, Christian Tuipulotu, Josh Schuster, Haumole Olakau’atu, Tolutau Koula și Toafofoa Sipley.

Reacția lobby-ului LGBT a fost cea cunoscută: sportivii au fost făcuți „homofobi” și „bigoți”. Antrenorul i-a apărat, însă, afirmând că clubul trebuia să se consulte cu jucătorii înainte de a lua această decizie.

Până și premierul australian, Anthony Albanese, s-a băgat în discuție, afirmând că este „important să-i respectăm pe toți pentru ceea ce sunt”.

Acesta nu este primul caz de acest fel din Australia. Unul dintre cei mai buni rugbiști australieni și din lume, Israel Folau, a fost interzis de la naționala țării sale după ce s-a declarat împotriva legalizării căsătoriilor între persoane de același sex. Folau este un creștin practicant și a spus că deși respectă pe toată lumea, nu poate fi de acord cu așa ceva.

El a mai scris pe Instagram că „toţi beţivii, homosexualii, mincinoşii, desfrânaţii, ateii şi hulitorii de Dumnezeu vor ajunge în iad”, îndemnând lumea să se pocăiască pentru păcate.

Din acest motiv, după 73 de meciuri pentru Australia, Folau a fost nevoit să evolueze pentru naționala statului Tonga, care l-a acceptat așa cum este.

Sursa: https://r3media.ro/australia-sapte-jucatori-prefera-sa-rateze-un-meci-al-echipei-lor-de-rugby-decat-sa-poarte-un-tricou-cu-simbolurile-lgbt-pe-piept/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.