Cea mai frumoasă predică a lui Spurgeon

De ce sunt creștinii vremurilor noastre fascinați de predicatorul englez al secolului al XIX-lea, Charles Haddon Spurgeon? Am crescut în Regatul Unit și studiez istoria bisericii, așa că îmi este imposibil să ignor impactul lui Spurgeon.

În 1892, Spurgeon a murit în aceeași lună în care a murit un cardinal și un prinț. Prințul se bucurase de toate oportunitățile și luxul pe care descendența sa nobilă i-o putea asigura. Spurgeon nu a avut niciunul dintre aceste beneficii. Într-o lume în care statutul și descendența aveau o greutate însemnată, el nu era decât fiul și nepotul puțin educat al unor slujitori bisericești.

Însă, atunci când Spurgeon a murit la 57 de ani, toată Londra l-a plâns. Trupul său a fost depus la Metropolitan Tabernacle timp de trei zile, fiind vizitat de 60000 de oameni îndoliați. În ziua înmormântării, magazinele și tavernele și-au închis ușile. Steagurile de doliu au fost arborate. În timp ce cortegiul funebru se îndrepta spre cimitir, 100000 de oameni s-au așezat de-o parte și de alta a procesiunii, care se întindea mai mult de două mile lungime.

Toate aceste pentru un om care spunea odată despre propria reputație:

“Dacă a fi făcut de batjocura străzilor iarăși, dacă a fi făcut de râs de către neghiobi și pus în cântecele bețivilor din nou m-ar face mai folositor Stăpânului meu și mai util lucrării Sale, prefer acest lucru acestei mulțimi și tuturor aplauzelor pe care oamenii mi le-ar putea oferi.”

Băiatul-predicator

Când Spurgeon avea doar 10 ani, un misionar în trecere i-a spus că va predica în fața a mii de oameni într-o bună zi. Această profeție s-a adeverit. Într-o duminică dimineața, pe când avea doar 15 ani, Spurgeon mergea la biserica congregațională locală, denominația în care atât tatăl, cât și bunicul său au fost pastori. Pe drum, o furtună de zăpadă puternică l-a făcut să cotească pe o stradă lăturalnică. A căutat să se refugieze undeva și a intrat într-o biserică metodistă. Predica pe care a auzit-o în acea dimineață l-a determinat să se convertească.

În ciuda educației sale limitate, Spurgeon avea o sete nestinsă pentru cunoaștere. Citea, în medie, șase cărți pe săptămână. Când a devenit adult, biblioteca lui personală va conține 12000 de volume. Spurgeon nu era decât un băiat când a început slujirea, dar era un băiat cu o minte strălucitoare și un talent remarcabil pentru oratorie. Când mergea la amvon, ascultătorii săi erau uimiți să vadă că băiatul cel slăbuț transmite mesaje de o putere și complexitate mult peste vârsta sa, într-o manieră care era întotdeauna antrenantă și accesibilă. Curând, credincioșii de la câteva mile depărtare vor călători pentru a-l asculta.

La optsprezece luni după ce predicatorul adolescent a acceptat prima sa poziție pastorală, a fost invitat să predice la New Park Street Chapel din Londra. Congregația a fost atât de impresionată de mesajul lui Spurgeon, încât au votat pentru a-l avea ca predicator în următoarele șase luni.

La 19 ani, Spurgeon s-a mutat la Londra. Mulțimile care veneau să-l asculte au crescut din ce în ce mai mult. În decursul a câtorva ani, băiatul-predicator de la țară va fi cunoscut în toată Anglia și întreaga lume.

Spurgeon cel suferind

Felul captivant a lui Spurgeon de a-și prezenta predica exprima mesajul arzător din inima lui – autoritatea absolută și suficientă a Bibliei, omnipotența unui Dumnezeu iubitor și felul de viață care se cere de la cei care pretindeau a fi mântuiți în Isus Cristos. Era o temelie teologică tare. Însă aceasta nu l-a împiedicat pe Spurgeon de la a întâmpina mari greutăți în viață.

În ciuda popularității sale uriașe în rândul maselor londoneze, stilul său dramatic de predicare i-a adus critici aspre din partea contemporanilor săi. “Adesea am căzut jos pe genunchi”, spunea el, “cu sudoarea fierbinte curgându-mi pe frunte din cauza unei noi calomnii care mi-a fost adusă; în agonia durerii, inima mi-a fost aproape zdrobită.” Colegii de breaslă îl batjocoreau adesea, spunându-i “bufonul amvonului”. Astfel de acuze răutăcioase erau extrem de dureroase pentru un om care s-a confruntat întreaga viață cu episoade întunecate de depresie.

În timpul unei predici de-ale sale, adunarea, crezând că luase foc clădirea, s-a îngrămădit spre ieșire, iar șapte enoriași au fost omorâți. Datorită acestui dezastru, Spurgeon a fost doborât de o depresie cruntă. Din acel moment, perioade tulburi de melancolie l-au urmărit necontenit. Reflectând la un astfel de episod, a spus: “Duhul mi-era atât de zdrobit, încât puteam plânge o oră întreagă ca un copil, și totuși să nu știu pentru ce plâng.”

Pe lângă această suferință emoțională și mentală, Spurgeon a purtat povara infirmității fizice. În răstimpuri, guta de care suferea devenea atât de dureroasă încât nu putea să umble sau să doarmă. Adesea, această boală îl țintuia la pat săptămâni întregi.

Mângâierea unui Dumnezeu neschimbat

Spurgeon a predicat la mai mult de 10 milioane de oameni în timpul vieții sale. Aceste predici, precum și scrierile sale, au influențat și mai multe milioane de la moartea sa. Cu toate acestea, nu există predică mai relevantă în prezent decât cea pe care Spurgeon a predicat-o cu viața lui, în timp ce înfrunta suferința în limita credinței.

În cele din urmă, credința sa neclintită în omnipotența lui Dumnezeu i-a adus alinare în cele mai negre momente. Credința că în mijlocul durerii sale, un Dumnezeu iubitor este în control fără a se clătina vreodată, i-a dat curajul de care a avut nevoie pentru a merge înainte. În cea din urmă predică a lui Spurgeon, el mărturisea despre dragostea și credincioșia lui Dumnezeu în mijlocul suferinței:

“El [Isus Cristos] este cel mai generos căpitan. Dintre cei mai aleşi prinţi, nimeni nu a fost ca El. Întotdeauna El este în prima linie la război, este în cea mai neagră parte a bătăliei. Atunci când bate vântul, El întotdeauna stă în partea expusă a dealului. Partea cea mai grea a crucii este întotdeauna pe umerii Lui. ”

Într-o lume unde nebunii intră în case de închinare pentru a-i distruge pe credincioși și fiecare zi ne aduce “războaie și vești de războaie”, ultima predică a lui Spurgeon aprinde o lumina în această noapte întunecată. Păstorul și Regele nostru este în control – le spune Spurgeon celor ce suferă – și dragostea Lui nu va pieri niciodată.

„Peste patruzeci de ani L-am slujit pe El, binecuvântat să fie Numele Lui! Nu am avut decât dragoste pentru El. Aş fi bucuros să mai continui alţi patruzeci de ani în această slujbă preţioasă aici jos, dacă Îi face plăcere Lui. Lucrarea Sa este viaţă, pace, bucurie. Oh, dacă aţi intra fară să întârziaţi în această lucrare. Dumnezeu să te ajute să te înrolezi sub drapelul lui Isus chiar astăzi! Amin.”

Alistair Begg, The Gospel Coalition

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.