Trec ani grăbiți.

Trec ani grăbiți. Și trecem și noi
Pe-a vremii pustie cărare,
Suntem istoviți de vânturi și ploi,
Suntem rătăciți, suntem tot mai goi
Și puterile sunt tot mai rare.

Trec ani și-n suflet e tot mai pustiu,
Rămase aprins, doar dorul de cer
Iubirea se pierde în val purpuriu
Și lacrimi, cad mult prea târziu,
Și prea mulți sunt cei ce repede pier.

Zidul ce-i pus între inimi, mă doare
Simțim tot mai rar, cu cel apăsat
El vrea mână întinsă, noi adorare,
Ne întoarcem, fugim să nu știm că moare,
Că fost-am pe acolo, demult am uitat.

Mă doare cărarea, ce nu-i bătucită
Și porțile ce stau tot mai închise.
Cu inima grea, de rană zdrobită
Tânjesc după o vorbă ce nu e primită
Au teamă de tot, au teamă de vise.

Trec ani grăbiți. Și-un ultim popas
Îl cerem cu greu, îl cerem cu teamă,
Că poate-i departe, că poate un pas,
Nu vom ști niciodată cât a rămas,
Și atât de târziu să iei seamă.

Și ani, în fugă trecut-au mereu
S-a închis fila,din cartea ce-o ai.
Dar știu, când drumul era mult prea greu,
A fost aproape doar Dumnezeu,
Și o călăuza prin vreme, spre rai! D.B.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.