Domnul este Păstorul meu… de aceea mă motivez să-L laud din nou pe El din toată inima

„Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu” (Psalmul 42:5).

Cumva meditația de ieri, odată cu nota nostalgică pe care a avut-o, a avut și o notă destul de tristă. Psalmistul privea în trecut la anumite biruințe și momente minunate pe care le-a avut cu Domnul, însă părea că s-a resemnat cu gândul că acelea sunt doar de domeniul trecutului. Însă oare lucrurile chiar așa să fie?

Dacă e să fim sinceri cu noi înșine, parcă și pe noi ne-a încercat puțin mâhnirea, tristețea, melancolia atunci când ne-am adus aminte de anumite momente de biruință și de culme spirituală din viața noastră. Oare chiar nu există posibilitatea de a avea din nou astfel de experiențe cu Domnul? Oare râvna aceea de altădată chiar nu mai poate fi aprinsă?

Cred că nu suntem singurii care își pun astfel de întrebări. Tind să cred că și psalmistul a făcut același lucru. Însă, pe când se frământa cu astfel de lucruri, el începe să poarte un monolog, adică să vorbească cu el însuși. E bine să vorbești cu tine însuți? Iată o întrebare în dreptul căreia răspunsul diferă în funcție de context. David a avut un moment în viața lui când a vorbit cu el însuși și, în urma descurajării imense pe care a avut-o, a ales să fugă în țara filistenilor. Însă acolo, în urma unui concurs de împrejurări, ajunge într-o încercare și mai mare și atunci alege să se încreadă în Domnul. Aici, psalmistul vorbește cu el însuși. Însă nu vorbește orice, ci se motivează pe el însuși să-L laude din nou pe Domnul.

Practic, raționamentul psalmistului era unul cât se poate de simplu și de practic. Încerc să-l explic în câteva cuvinte: Dacă am avut parte de culmi spirituale în trecutul meu, înseamnă că ele sunt posibile. Dacă ele sunt posibile, înseamnă că pot avea din nou parte de ele. Cum pot avea parte de ele? Ce-am făcut atunci și nu mai fac acum? Oare nu cumva atunci Îl lăudam pe Domnul din toată inima, iar acum o fac mai mult fiindcă m-am obișnuit cu astfel de lucruri? Atunci, hai să încep să-L laud din nou pe Domnul așa cum am făcut-o odinioară. Mă rup de rutină și obișnuință și încep să-L laud pe Domnul din toată inima.

Ce anume l-a făcut pe psalmist să-L laude pe Domnul din toată inima? Adevărul cu privire la Dumnezeu: „El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.” Nu uita lucrarea de mântuire și nu uita că prin Domnul Isus, Dumnezeul suveran, atotputernic, Creatorul, a devenit și Dumnezeul tău. Aceste adevăruri să ne motiveze și să ne ajute să ne motivăm pe noi înșine să-L lăudăm pe Domnul din toată inima noastră.

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.