𝔽𝕒𝕔𝕖𝕞 𝕝𝕚𝕧𝕣ā𝕣𝕚 𝕕𝕚𝕟 𝕡𝕒𝕣𝕥𝕖𝕒 𝔻𝕠𝕞𝕟𝕦𝕝𝕦𝕚

Cu ajutorului Corului bărbătesc din biserica Betel, Târgul Mureş am putut cumpăra în ultimul timp 2 tone de orez şi l-am împărțit la mai mult de 50 de familii.

Aici, unul dintre pastori a compus o cântare care spunea, că îngerii fac livrări celor care se roagă şi cer Domnului, şi aşa ne-am simțit şi noi când am dăuit acest orez. Am fost răspunsul la mai multe rugăciuni.

Una dintre familii ne-au povestit că în acea dimineaţă se ruga pentru că nu mai aveau ce mânca, iar malgaşa făcea checuri pentru a le vinde şi aşa îşi întreținea familia. Dar, în acea dimineață a promis bisericii că merge să facă curățenie în biserică şi s-a rugat Domnului: „Doamne, tu ştii că nu am nimic de mâncare pentru copii, dar dacă am promis că merg să fac lucrarea aceasta în numele Tău, îngrijeştete Tu de orezul nostru.” Iar nu bine a ajuns acasă de la biserică această femeie, şi am ajuns noi cu orezul pe care l-a cerut din partea Domnului.
Aceasta a fost una dintre mai multe mărturisiri a rugăciunilor ascultate.

Ne bucurăm ca să fim oamenii prin care Domnul le răspunde altora la rugăciunile lor.

Mulțumim corului care se pune la dispoziția Domnului şi fac parte din aceasta lucrare. Dacă ei nu ar dărui din banii lor, noi nu am putea face livrări din partea Domnului şi nu am putea asculta mărturiile malgaşilor, că orezul este un răspuns la rugăciunile lor.

Tabita Micu (misionara în Madagascar)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.