POCĂINȚĂ

Zilele acestea, un gând m-a împins să vizitez sala de antrenament unde, cu ani de zile în urmă, am lăsat multă transpirație și efort fizic, pentru performanțele obținute.
Aici, am întâlnit un fost boxer al Galațiului, cu performanțe notabile la acea vreme, care acum este angajat în sala cumpărată de cineva. Am avut pe inimă să-l întreb cum stă cu sufletul. Văzându-i nedumerirea, l-am întrebat dacă sufletul îi este mântuit. Am fost uimit să văd și să aud că nu dorește să vorbim despre aceasta, expresia feței fiind una destul de gravă.
Desigur, că am respectat alegerea lui.
Trecând într-un alt compartiment al sălii, am întâlnit un alt fost boxer care dădea de zor în sacul de box. Văzându-mă, s-a oprit si am pornit o discuție.
Ceea ce mi-a atras atenția a fost faptul că părea să mă compătimească, auzind că m-am pocăit. Am realizat că nu are habar despre acest cuvânt care a ieșit din gura Mântuitorului :
Matei 4:17
De atunci încolo, Iisus a început să propovăduiască și să zică: „Pocăiţi-vă , căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
Deși au trecut mulți ani de când securitatea lui Ceaușescu blama creștinii cu acest cuvânt, ,,pocăiții”, ,,sectanții”, oamenii au rămas cu această ,,otravă” în suflet, și anume că pocăința este ceva josnic, disprețuitor, nedemn.
Ce să însemne totuși această poruncă pe care DUMNEZEU a dat-o ?
Faptele Apostolilor 17:30
Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neștiinţă și PORUNCEȘTE ACUM tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască,
pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”
Mai întâi de toate omul trebuie să recunoască că are păcate, că este un păcătos și că aceste păcate îl vor duce într-un IAD veșnic, suferință veșnică.
Nu cred să existe vreun om care să spună că nu are păcate, fie ele mari sau mici, tot păcate sunt. Iată ce spune apostolul Pavel : Romani 6:23a
Fiindcă plata păcatului este moartea, ……
Apoi, pocăință înseamnă să regreți, să te doară, să îți pară rău, că și păcatele tale L-au osândit la moarte pe Unicul Fiu al lui Dumnezeu.
Apoi, pocăință înseamnă să vrei să renunți la păcatele tale, prin puterea Celui care a spus : Matei 28:18
Iisus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.
Da, EL are puterea de a te elibera de ,,cancerul”(păcatul), care îți distruge sufletul(viața).
Asta am făcut eu acum 29 de ani.
Dacă ceea ce am făcut este josnic, dispețuitor, nedemn, atunci prefer ca oamenii să mă disprețuiască, să mă marginalizeze, dar să fiu iubit de Dumnezeu.
Vrem sau nu vrem, Ziua Judecății este mai aproape decât putem crede.
Vrem sau nu vrem, Iisus, Fiul lui Dumnezeu va veni să judece fiecare muritor care a trăit vreodată pe acest pământ.
Vrem sau nu vrem, ceea ce este scris se va împlini fără doar și poate.
Deși oamenii, cei mai mulți, văd că ceea ce scrie Sfânta Carte Biblia, se împlinește, continuă să rămână nepăsători, indiferenți, așa cum au fost și cei de pe timpul lui Noe, când potopul a luat orice suflare de pe pământ, și să își vadă de viața lor trecătoare.
Nu-mi rămâne decât să mă rog lui Dumnezeu, să mântuiască și să scape de mânia Lui, cât mai mulți semeni de-ai mei.
Tu, care citești aceste rânduri, grăbește-te să te împaci cu Dumnezeu, să te pocăiești de păcatele tale și să îți mântuiești sufletul. Citește Noul Testament.
Știu că dușmanul sufletului omenesc, diavolul, are o armă puternică, pentru a nu-i lăsa pe oameni să se pocăiască: rușinea.
Mântuitorului nu i-a fost rușine să moară, să plătească pentru toate păcatele omenirii. Iată ce spune EL :
Evanghelia după Marcu 8:38
Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”
DUMNEZEU SĂ BINECUVINTEZE ROMÂNIA

https://www.facebook.com/100064387212557/posts/pfbid036xQEqU5xHa1KBjcMJCdVEYf8cnPHpThot39mDQDj8DKWLw1FvZ78bvEYPADuktByl/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.