Domnul este Păstorul meu… de aceea îi îndemn și pe alții să se bucure de lucrările minunate ale lui Dumnezeu

„Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul și care nu se îndreaptă spre cei trufași și mincinoși! Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc” (Psalmul 40:4, 5).

După o călătorie atât de lungă deja prin viața lui David, când citim aceste două versete, și mai ales partea de debut a lor, putem spune cu toată convingerea că David știe despre ce vorbește. „Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul” nu este o afirmație spusă doar de dragul de a o spune, ci este una cât se poate de adevărată, iar David o spune privind în viața lui. El însuși alesese să facă acest lucru. Cel mai bun lucru pe care un om îl poate face este să-și pună încrederea în Domnul.

A-ți pune încrederea în Domnul are implicații practice în viața de zi cu zi. David continuă spunând că omul care își pune încrederea în Domnul nu se îndreaptă spre oamenii trufași și mincinoși. Adică, un astfel de om nu caută să se asocieze cu astfel de oameni. Ba dimpotrivă, în loc să caute astfel de oameni sau să fie el însuși un astfel de om trufaș și care rostește minciuni, dorința psalmistului este aceea de a vesti lucrările minunate ale lui Dumnezeu.

Când vine vorba despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu, psalmistul este de-a dreptul copleșit, în sensul bun al cuvântului. Aceste lucrări sunt grozav de multe. Însă, cu toate că sunt extraordinar de multe, încât nu pot fi povestite, psalmistul deja ne-a deschis puțin fereastra înspre a le vedea în primele versete când a menționat câteva dintre acestea. În meditația de ieri spuneam că poate ar fi bine să zăbovim puțin asupra lor. Cred că ar fi bine s-o facem astăzi. Să vedem despre ce lucrări este vorba:
• „S-a plecat spre mine” – Dumnezeul cerului, Cel Atotputernic și suveran, Cel despre care făpturile cerești cântă că este „Sfânt, sfânt, sfânt”, acest Dumnezeu Se pleacă spre omul păcătos.
• „Mi-a ascultat strigătele” – Nu doar că S-a plecat spre omul păcătos, dar a luat aminte și la strigătele lui. Nu era obligat s-o facă, nu avea datoria s-o facă, însă totuși a făcut-o.
• „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei” – Pentru a putea striga către Domnul, trebuie să conștientizezi mai întâi starea în care te găsești. Mă gândesc că acesta este un principiu universal valabil. Nu se poate să ceri un anumit lucru dacă mai întâi n-ai conștientizat nevoia ta de el și nu ți-ai dat seama cine ar putea fi persoana care să-ți ofere acel lucru. Nu uita de unde te-a scos Domnul.
• „Mi-a pus picioarele pe stâncă” – Din adâncimi l-a ridicat. Însă ridicarea aceasta l-a adus pe psalmist într-un loc sigur. Imaginea stâncii poartă cu sine ideea de statornicie. Nu oriunde, ci într-un loc sigur.
• „Mi-a întărit pașii” – Nu doar că Domnul l-a ridicat, dar tot El este Cel care îl susține. Iată o imagine pe care, din păcate, mulți evanghelici o pierd din vedere: Suntem mântuiți prin har (Domnul ne scoate din mocirla păcatului și ne pune pe stâncă), însă viața de credință este tot prin har (tot El este Cel care ne întărește pașii!).
• „Mi-a pus în gură o cântare nouă” – Viața de credință este caracterizată de laudă sinceră, autentică și din toată inima la adresa lui Dumnezeu.

Iată așadar doar câteva dintre lucrările minunate pe care Dumnezeu le-a făcut în viața psalmistului. Îndemnul pentru astăzi este să meditezi și să cauți să identifici lucrările minunate și mărețe pe care Dumnezeu le-a făcut și-n viața ta, iar mai apoi în cursul zilei să-L lauzi pentru ele.

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.