Domnul este Păstorul meu… de aceea sunt conștient că Dumnezeu nu-Și pierde cumpătul în mânia Lui

„Doamne, nu mă mustra în mânia Ta și nu mă pedepsi în urgia Ta. Căci săgețile Tale s-au înfipt în mine, și mâna Ta apasă asupra mea. N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine […] Doamne, în Tine nădăjduiesc, Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeule! […] Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeule, nu Te depărta de mine! Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!” (Psalmul 38:1-4, 15, 21, 22).

Pentru meditația de astăzi avem câteva versete luate din Psalmul 38. Inițial mă gândeam doar la primele patru versete, însă n-am putut să nu observ și ciudățenia versetelor 15, 21 și 22 văzute în contextul primelor patru. Într-o meditație anterioară menționam faptul că pentru a înțelege mai bine îndurarea lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem dreptatea și sfințenia Lui. Folosind același raționament, nu cred că e greșit dacă afirm că pentru a înțelege mai bine dragostea lui Dumnezeu (un subiect care, din cauză că a ajuns să fie folosit cam în toate discuțiile noastre și, de multe ori, într-un mod ușuratic, a ajuns să fie văzut superficial de mulți), trebuie să înțelegem și mânia lui Dumnezeu.

Dumnezeu… mânios?!? Da, mânia face parte din caracterul lui Dumnezeu. Așa cum El este iubitor, tot așa El este și mânios. Însă mă văd nevoit să explic de la bun început faptul că mânia lui Dumnezeu nu este una capricioasă, însă ea există. Psalmistul a înțeles acest adevăr cu privire la Dumnezeu. Sunt conștient că pentru unii care se gândesc la Dumnezeu ca la un Dumnezeu suveran, Atotputernic, Creator, care aud acum că Dumnezeu este și un Dumnezeu al mâniei, poate lucrurile vor începe să devină cel puțin confuze. Însă confuzia este din cauza faptului că tindem să comparăm mânia noastră cu mânia Lui. Și, atunci, dacă noi avem înclinația să ne aprindem cam din orice, în funcție de starea noastră trupească, psihică și sufletească, atunci putem avea impresia că lucrurile stau la fel și în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu. Nimic mai greșit!

Acum vreau să mă apropii de celelalte versete din psalm pe care le-am legat de primele patru. Am ales doar primele patru, deși toate celelalte continuă să ne descrie cum anume se manifestă mânia lui Dumnezeu, însă din cauza spațiului mai restrâns al meditației, m-am oprit doar la ele. Nu-i ciudat faptul că David, deși vorbește despre mânia lui Dumnezeu și cum se manifestă ea, el totuși îndrăznește să se încreadă și să nădăjduiască în Domnul? Nu e ciudat faptul că, în ciuda mâniei lui Dumnezeu pe care David o simțea în viața lui, el totuși apelează la mila, îndurarea și ajutorul lui Dumnezeu?

Aceasta este frumusețea: Dumnezeu, deși este și un Dumnezeu al mâniei, El nu-Și pierde cumpătul în mânia Lui. Iar Evanghelia merge un pas mai departe și ne spune că pentru oamenii născuți din nou, mântuiți, toată mânia lui Dumnezeu pe care o meritau a fost revărsată asupra lui Hristos. Acest ultim gând să ne facă să fim mai recunoscători, mai plini de bucurie și de încredere în Dumnezeu și mai plini de nădejde. El merită toată lauda noastră!

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.