Domnul este Păstorul meu… de aceea El este desfătarea mea

„Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima. Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra, El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, și dreptul tău ca soarele la amiază” (Psalmul 37:4-6).

Unul dintre versetele adesea greșit înțelese sau interpretate ale Scripturii este și versetul 4 din Psalmul 37. Accentul în această înțelegere sau interpretare greșită cade pe sintagma: „și El îți va da TOT ce-ți dorește inima”. Nu-i o mare promisiune asta? O, și încă cât de mare! Păi, dacă e să fim sinceri, sunt momente în viața noastră în care inima noastră își dorește o mulțime de lucruri: o mașină, o casă, un loc de muncă bine plătit, relații bune cu ceilalți, sănătate trupească, împliniri de tot soiul și o mulțime de alte lucruri.

Însă accentul pe care psalmistul David îl pune aici nu este pe această sintagmă, care este de fapt o promisiune care se bazează pe ceva. Pe ce anume se bazează această promisiune? Pe îndemnul din prima parte a versetului: „Domnul să-ți fie desfătarea”. Îndemnul acesta poartă cu el o mulțime de implicații practice pentru viața de fiecare zi. Când faci din Domnul desfătarea inimii tale, atunci viața ta se va centra în jurul împlinirii voii Sale. Practic, voia Lui devine voia ta. Abia aștepți să împlinești voia Lui. Abia aștepți să fii o sare și o lumină pentru ceilalți. Abia aștepți să te porți față de ceilalți cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu. Hmm! Oare aceste afirmații chiar descriu realitatea vieții noastre? Dacă nu, atunci îndrăznesc să spun că Domnul nu a ajuns să fie cu adevărat desfătarea vieții noastre.

Un alt aspect al acestui îndemn: când Domnul devine desfătarea vieții mele, atunci dorințele inimii mele sunt acelea de a îndeplini ceea ce El vrea să îndeplinesc, de a trăi viața pe care El vrea s-o trăiesc. Așadar, promisiunea „El îți va da tot ce-ți dorește inima” implică resursele necesare de care am nevoie pentru a-L face pe El desfătarea vieții mele. Îndemnul și promisiunea care îl însoțește sunt două lucruri interconectate, care nu trebuie nicidecum să fie despărțite.

Când Domnul este desfătarea vieții mele, atunci viața și soarta mea o încredințez în mâna Lui. Pot fi și trebuie să fiu sincer înaintea Lui. Nu-i greșit să-I spun ce anume vreau de la viață, ce planuri am pentru viața mea, însă trebuie să fiu oricând dispus să-I spun din toată inima: „Voia Ta să se facă, nu a mea.” Dacă fac lucrul acesta, nu-i ca și cum m-aș mulțumi să trăiesc în mediocritate, ba din contră. Nu cred că există o altă viață trăită la superlativ decât aceasta în care îmi încredințez soarta în mâna lui Dumnezeu, Cel care este Păstorul meu.

Tu ce fel de viață trăiești?

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.