Domnul este Păstorul meu… de aceea sunt conștient că bunătatea lui Dumnezeu trebuie înțeleasă în contextul dreptății Sale

„Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, și credincioșia Ta, până la nori. Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu și judecățile Tale sunt ca adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijini pe oameni și pe dobitoace! Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Se satură de belșugul Casei Tale, și-i adapi din șuvoiul desfătărilor Tale […] Întinde-ți și mai departe bunătatea peste cei ce Te cunosc, și dreptatea peste cei cu inima neprihănită!” (Psalmul 36:5-8, 10).

Când am citit textul acesta mă gândeam că n-o să mă opresc asupra lui pentru a scrie vreo meditație, ci voi merge mai departe. Însă l-am mai citit odată și atunci mi-a sărit în ochi lista interesantă de atribute ale lui Dumnezeu pe care David le prezintă aici: bunătatea, credincioșia și dreptatea lui Dumnezeu (care este urmată de judecățile Sale drepte!).

Cum poate să se împace bunătatea lui Dumnezeu cu dreptatea Lui? Păi, ori e un Dumnezeu bun, ori un Dumnezeu drept? Dacă este un Dumnezeu drept, atunci El pedepsește numaidecât păcatul, pe baza sfințeniei și dreptății Sale. Însă dacă este un Dumnezeu bun, atunci El îl iartă pe omul păcătos și îi oferă o viață nouă. Nu cumva aceste două atribute ale lui Dumnezeu se exclud unul pe celălalt? Sigur n-a greșit psalmistul să le pună împreună în același text?

Îndrăznesc să spun că bunătatea lui Dumnezeu nu poate fi înțeleasă în mod clar dacă e luată din contextul dreptății și judecății lui Dumnezeu. Practic, ajungem să înțelegem mai bine și, implicit, să prețuim mai mult bunătatea lui Dumnezeu, atunci când o vedem în contextul dreptății Sale. Dreptatea lui Dumnezeu cere ca omul să fie pedepsit pentru fărădelegea sa. Și dreptatea lui Dumnezeu este dreaptă. Nimeni nu scapă de ea!

Totuși, El este și un Dumnezeu plin de bunătate. Cum se vede bunătatea Lui în modul desăvârșit? La Calvar. Acolo pe cruce Hristos a îndurat dreptatea și judecata lui Dumnezeu în locul omului păcătos care se pocăiește în mod autentic de păcatul său. Aici intervine adevărul bunătății lui Dumnezeu. Nu spun lucrul acesta de la mine, ca să dea bine, ci apostolul Pavel îl afirmă sub formă de întrebare în Romani 2:4: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?”

Înțelegerea potrivit căreia dreptatea lui Dumnezeu a făcut necesară bunătatea Lui ne ajută să nu distorsionăm implicațiile practice în viața de zi cu zi ale bunătății lui Dumnezeu. Nu, bunătatea lui Dumnezeu nu înseamnă trecerea cu vederea, tolerarea sau îngăduirea păcatului din viața noastră!

Cum îți poți da seama că ai înțeles bine bunătatea lui Dumnezeu? Permite-mi să răspund la această întrebare tot cu o întrebare: Cauți să trăiești o viață de pocăință?

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.