Despre ipocrizie

dyo

Dintre toate năravurile omenești strâns atașate condiției umane, peste culturi și veacuri, poate că cel mai perfid amplasat într-un fel de coincidentia oppositorium al rosturilor în dezvoltarea societății umane este acela al ambiției omului de a-și depăși condiția, de a fi mâine mai sus, mai puternic, mai abil, mai bun, mai educat sau, pur și simplu, mai mare decât este astăzi. Pe deoparte, aceasta e o ambiție legitimă, căci suntem meniți creșterii. Ne educăm, acumulăm, dobândim deprinderi și învățăm să ne asumăm și să purtăm pe umeri poveri. Creșterea este, în fapt, o lege a naturii; în același timp, ea este și o expresie a călătoriei creștinului în lume, pe drumul de la identificarea exclusivă cu lutul din care a venit, la asemănarea cu Mântuitorul, cel numit de apostol Căpetenie a desăvârșirii fiecăruia dintre noi.

În același timp, se știe, o astfel de ambiție s-a dovedit a fi adesea inflamabilă…

Vezi articolul original 1.293 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.