Că orice creștin este dator să facă eforturi pentru aducerea oamenilor la mântuirea prin Cristos, nu încape nici o îndoială. Întrebarea care trebuie să ne frământe, însă, este legată de metodele pe care le folosim pentru aducerea oamenilor la Cristos.

Din nefericire păcătosul spirit machiavelic a căutat să infecteze bunele intenții, și nu e de mirare că o anumită grupare pseudocreșină, numită Copiii lui Dumnezeu, a apelat chiar la metode imorale, de tipul “flirty fishing”, care încalcă grav învățătura creștină de dragul împlinirii scopului cel bun.

Nu e de mirare că s-a dezvoltat conceptul de “seeker sensitive church”, care are ca scop principal atragerea oamenilor, folosind metode sau programe care să placă oamenilor cu orice preț.

Totuși, cred că atragerea oamenilor cu orice preț, ar putea intra în conflict cu însăși practica și învățătura Domnului Isus. Să nu uităm că atunci când Diavolul l-a ispitit pe Domnul, spunându-I să se arunce de pe streașina templului, făcând lucruri spectaculoase spre a atrage privirile câtor mai mulți, Domnul a refuzat categoric, arătând prin aceasta, că El nu este interesat ca oamenii să se adune în jurul său cu orice preț.

Să nu uităm că Mântuitorul, atunci când era urmat de o mare mulțime, s-a întors spre ei, și într-un mod descurajator le-a adus aminte că urmarea sa obligă la plătirea unui preț. Marketingul religios contemporan se pare că a scos noțiunea de preț al urmării lui Cristos, promovând numai plăcerea urmării sale. Tocmai de aceea ne întâlnim tot mai rar cu conceptul de sacrificiu în viața de credință și tot mai des cu conceptul de diverisment bisericesc.

Aducerea oamenilor la Cristos rămâne o datorie a oricărui creștin, dar metodele folosite trebuie să fie în mod obligatoriu aliniate cu realitatea Scripturii și nu cu plăcerile oamenilor.

Nelu Filip