Duh dătător de viaţă



Din punct de vedere medical sunt cel puţin 3 semne vitale, semne care arată prezenţa vieţii într-un om. Acestea sunt semnele pe care le caută medicii, mai ales în procedurile de resuscitare: respiraţia, temperatura corpului, bătăile inimii şi tensiunea arterială.

Corpul are nevoie de sânge şi de oxigen ca să alimenteze organele vitale, mai ales creierul. Dacă inima nu trimite constant sânge la creier, acesta va muri, și în cele din urmă tot organismul va muri. Vă propun să facem un paralelism – ciudat pentru unii, dar nu neapărat de respins – între aceste semne vitale ale trupului şi sufletul omului. Cum aflăm, aşadar, dacă sufletul unui om are viaţă în el?

(1) RESPIRAŢIA. Ca şi trupul, sufletul nostru respiră. Desigur, el nu respiră aer, această combinaţie de azot, oxigen şi argon, ci respiră prezenţa lui Dumnezeu. Sufletul omului este atras de Duhul lui Dumnezeu, căci Duhul susţine viaţa sufletului. Respiraţia, aşa cum ştim, este un proces compus din două acţiuni distincte: inspiraţie şi expiraţie. Prin urmare, ca să păstrăm paralelismul: sufletul inspiră atunci când primeşte Cuvântul Adevărului în el şi expiră atunci când se roagă. Nu la voia întâmplării apostolul Pavel ne spune: rugaţi-vă neîncetat! Oamenii disciplinelor spirituale au spus întotdeauna că „rugăciunea este respiraţia sufletului”.

Omul care se roagă are viaţă în el. Acesta este primul semn vital. Din respiraţia sufletului decurg toate manifestările credinţei. Credinţa nu poate exista fără această comuniune cu Dumnezeu, căci ea trebuie ancorată în Adevăr. În lipsa Adevărului şi a rugăciunii – ca stare permanentă a inimii – credinţa se va stinge. Un suflet viu e un suflet care are credinţă, şi are credinţă pentru că respiră Adevăr şi rugăciune, adică viaţă duhovnicească.

(2) TEMPERATURA. Ca şi trupul, sufletul trebuie să fie cald, nu rece. Dacă sufletul e rece şi nu reacţionează la stimuli, sunt şanse mari să fie mort. Apostolul Pentru ne spune: “Iubiți-vă cu căldură unii pe alţii” (1 Petru 1:22). Ce înseamnă să iubeşti cu căldură? Înseamnă să fii bun cu cel de lângă tine. Bunătatea sinceră e un semn că sufletul are viaţă nouă.

A fi bun înseamnă să îţi respecţi aproapele, să nu îl judeci cu asprime, să nu îl dispreţuieşti, să nu îl vorbeşti de rău şi să nu îi faci rău. Să fii bun înseamnă să recunoști că aproapele tău e creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. El va face greşeli, însă nu tu eşti chemat să îl osândeşti. Tu eşti chemat să fii bun cu el, chiar şi atunci când va trebui să îl mustri. Căldura sufletului e o treabă cât se poate de practică. Oamenii buni, de regulă, sunt atrăgători, au farmec. Omul bun e un om frumos, iar frumuseţea întotdeauna atrage şi răspândeşte viaţă.

Trăim, din păcate, o anomalie relaţională inimaginabilă: întâlnim oameni răi care urăsc, nu iartă, ţin duşmănie, sunt răzbunători, dar au impresia că sunt duhovniceşti şi plini de Duh Sfânt. După cum văd eu lucrurile, Duhul Sfânt nu ne va lăsa vreodată să îi facem rău semenului nostru. Răutatea nu poate fi roada Duhului Sfânt!

Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Dacă trăim prin Duhul, să umblăm prin Duhul” (Galateni 5: 26). Însă imediat ne dă un exemplu practic, pentru a păstra discuţia în sfera realului: nu vă invidiaţi unii pe alţii. Adică să nu devenim amari şi răi din cauza succesului altuia. Acesta este un test foarte bun: când vedem că aproapele nostru are succes, ne bucurăm pentru el? Invidia, ciuda şi durerile „la rânză”, cauzate de invidie şi răutate, sunt un semn clar că temperatura noastră e dereglată. Viaţa Duhului nu se manifestă aşa, ea e caldă şi plină de bunătate.

(3) BĂTĂILE INIMII. Rolul inimii e să pompeze sângele şi să alimenteze toate celulele corpului. Sângele e pentru corp ceea ce este seva pentru o plantă, adică viaţă. Dacă inima încetează să mai bată, corpul va muri. Dacă seva nu mai curge printr-o plantă, planta va muri. Ca eu să am viaţă trebuie să rămân conectat, prin Duhul, la sursa vieţii eterne, care este Hristos. Mântuitorul o spune foarte clar, în Ioan 15:4 – 11, că sufletul meu nu poate trăi fără El! A rămâne în El înseamnă a rămâne în Cuvântul Lui (v7) şi a rămâne în dragostea Lui (v9). Isus evită orice abstractizare și spune că lucrul acesta înseamnă să păzim poruncile Lui (v10). Probabil sună foarte ritualistic ceea ce spun, însă trebuie să afirmăm deschis că omul care trăieşte în neascultare şi răzvrătire faţă de Dumnezeu nu poate avea viaţa Duhului. Doar trăind în ascultare de Dumnezeu putem rămâne „în bucuria” lui Hristos (v11). Dacă ţi-ai pierdut bucuria mântuirii, te asigur că ai probleme cardiace. Inima ta nu mai bate cum trebuie. Unde e prezentă viaţa Duhului e prezentă şi bucuria Lui.

Nu ştiu cum sunteţi voi, însă eu recunosc că nu obişnuiesc să îmi fac controale medicale regulate. Cu toate astea, cred că fiecare om îşi poate da seama când plămânii lui nu mai pompează oxigen, când temperatura corpului îi scade brusc, sau când inima îi bate haotic. Pentru mine, sărbătoarea Rusaliilor vorbeşte de o explozie de viaţă. În lumea aceasta a morţii şi a întunericului, Isus îşi ridică o armată de oameni vii, care să ducă lumina învierii la toţi morţii. Duhul e aici, dar nu ca prezenţă ascunsă, ci ca Duh dătător de viaţă. Fiţi plini de Duh Sfânt!

Laurentiu Balcan pentru Edictum Dei

https://www.facebook.com/294648260641674/posts/4765985140174608/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.