Domnul este Păstorul meu… de aceea adevărul că El mă vede nu mă îngrozește, ci mă întărește

„Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul pe care Și-l alege El de moștenire! Domnul privește din înălțimea cerurilor și vede pe toți fiii oamenilor. Din locașul locuinței Lui, El privește pe toți locuitorii pământului […] Iată, ochiul Domnului privește peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul de la moarte și să-i țină cu viață în mijlocul foametei” (Psalmul 33:14, 15, 18, 19).

Unul dintre adevărurile pe care Scriptura ni le revelează cu privire la Dumnezeu este faptul că Lui Îi face plăcere să privească. Iar când El privește, privește la fiii oamenilor. Foarte interesant, psalmistul ne vorbește în primă fază de faptul că Domnul privește peste toți fiii oamenilor. El ia aminte la toate faptele oamenilor. Un astfel de adevăr despre Dumnezeu ar trebui să producă frică, teamă și groază în viața omului. Dumnezeu, Cel care pedepsește păcatul și pe omul păcătos care nu se pocăiește, vede absolut toate faptele omului. Aici nu mai intră în discuție dacă Dumnezeu vede și judecă, ci mai degrabă când o va face. Judecata lui Dumnezeu este inevitabilă.

În ce anume se încrede omul când vine vorba de judecata sau pedeapsa lui Dumnezeu? Spre exemplu, în timpul lui Ieremia, Dumnezeu a avertizat poporul că va trimite judecata peste el, însă împăratul Israelului a avut impresia că va putea scăpa de judecata lui Dumnezeu dacă va face alianță cu împăratul Egiptului. Nici chiar așa n-a scăpat de judecata lui Dumnezeu. Un alt împărat a auzit rostită judecata în dreptul lui, așa că s-a hotărât să-L „fenteze” pe Dumnezeu, deghizându-se într-un soldat de rând pe câmpul de bătălie. Totuși, chiar și așa, „s-a întâmplat” ca o săgeată să-l străpungă și acesta să moară. Nici el nu s-a putut ascunde de fața și de judecata lui Dumnezeu.

Păi, într-o astfel de situație, cu siguranță că vine întrebarea cum poate omul să fie conștient de acest adevăr și în același timp acest adevăr să fie un motiv de bucurie, de zidire pentru el? Foarte frumos, psalmistul când vorbește a doua oară despre acest adevăr (în versetul 18), el nu mai spune că ochiul lui Dumnezeu privește peste toți oamenii, ci că privește doar peste cei ce se tem de El și peste cei care nădăjduiesc în bunătatea Lui. Practic, aceasta este Evanghelia. Omul este conștient că nu există nimic bun în el însuși, că nu poate nicicum să-L înduplece pe Dumnezeu prin ceva bun ce-ar putea exista în el, așa că apelează la mila și la îndurarea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu îi arată milă și îndurare.

Pe tine te îngrozește sau te întărește acest adevăr?

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.