DUMNEZEU SĂ BINECUVINTEZE ROMÂNIA.

În timp ce împăratul Belșațar din Babilon benchetuia plin de veselie cu demnitarii și soțiile lor, pe zid a apărut un mesaj în aramaică. Speriat și trezit la realitate, el și-a adunat sfătuitorii pentru a le cere să-i spună înțelesul acestui fapt nemaiîntâlnit.
Totuși, niciunul dintre ei nu a putut interpreta ce era scris. Apoi l-a chemat pe Daniel și i s-a plâns că sfătuitorii lui nu știau aramaică. Limba aceasta era vorbită de către evrei. Acești captivi din Israel deveniseră o minoritate națională importantă în Babilon, contribuind la guvernare cu un prim-ministru și mulți alți conducători politici.
Dar niciunul din înțelepții Babilonului nu se deranjase să învețe limba, religia sau mentalitatea evreilor. Dușmanii Babilonului, mezii și perșii, intrau pe furiș în cetate, în timp ce împăratul și ai lui se distrau. Chiar în noaptea aceea Belșațar a fost ucis și marele său imperiu a căzut în mâini străine. ,,Înțelepților” săi le lipsea înțelepciunea. Fără să cunoască iminența pericolului, nu l-au putut avertiza pe împărat.
Vedem și astăzi replica fidelă a ignoranței tragice de care au dat dovadă acești sfătuitori din vechime. Înțelepții moderni, dintre care mulți sunt conducători în Biserică, sunt suficient de deștepți pentru a-și asigura poziții înalte și avantajele și faima care însoțesc un rang deosebit. Ceea ce le lipsește este capacitatea de a-i înțelege pe oamenii pe care ar trebui să-i conducă la Hristos și nici nu recunosc forțele distructive care amenință Biserica.
,,Înțelepții” zilelor noastre, conducătorii spirituali, par să nu fie conștienți de pericolul grav pe care îl reprezintă pentru creștinism, păgânismul agresiv, comunismul și laicismul care se răspândește pe scară largă. Pentru împăratul Belșațar, avertismentul a fost scris de o mână pe zid. Avertismentul pentru lumea liberă este scris în sânge și înțelepții noștri tot nu-l pot citi.
(Drumul spre culmi, R. Wurmbrand)

Citind aceste rânduri ale pastorului Wurmbrand, m-am gândit cu durere la zilele pe care le trăim. La creștinismul paralizat, diluat, pe care cei mai mulți îl trăiesc de 30 de ani. Imitație, fals, entuziasm firesc, înțelepciune strălucită, primează unui creștinism plin de puterea Duhului lui Dumnezeu.
Reclamă peste reclamă a faptelor bune, despre care Scriptura spune că trebuiesc făcute în ascuns.
Care mai de care, etalându-se pe Facebook în fel și fel de ipostaze, numai duhovnicește nu.
Vă rog nu mă judecați, deoarece ceea ce scriu este dintr-un duh mâhnit, îndurerat, de ceea ce am ajuns, după 30 de ani de libertate. Auzeam odinioară, de la cei care au trăit viața de credință pe vremea comuniștilor. Nu mă mai săturam să ascult și să mă înviorez în omul dinlăuntru. Astăzi, te apucă plânsul de ceea ce vezi și auzi. Vorbire și înțelepciune strălucită, lipsite de puterea lui Dumnezeu. Rar să mai auzi astăzi pe cineva spunând : ,,merg să mă închin în Biserica Dumnezeului Celui Viu”. Ceea ce auzi este : ,,biserica lui ,,X” sau biserica lui ,,Y”, ceea ce este adevărat.
Președintele țării alături de Guvern și Parlament, distrug și vând România, fără ca unul din ,,liderii spirituali” să le atragă atenția, să le trimită un avertisment din partea lui Dumnezeu. Și avem mulți ,,lideri spirituali”, dar robi ai lui Dumnezeu fffff puțini.
Mă rog bunului Dumnezeu să trezească conștiința și duhul celor care mai au un gram de putere înlăuntrul lor, pentru a suna Adunarea, mobilizarea pentru lupta cea duhovnicească. Avem nevoie disperată de o intervenție autentică a Duhului lui Dumnezeu, de o coborâre autentică peste casa lui Dumnezeu, care suntem noi, cei născuți din Dumnezeu.
Avem nevoie disperată de o credință proaspătă, de o putere proaspătă, de un foc proaspăt, care să ne aprindă viața pentru EL și pentru Evanghelie.
Ascultă din Ceruri Dumnezeule. Ia aminte Dumnezeule.
Îndură-te de România și de români. DUMNEZEU SĂ BINECUVINTEZE ROMÂNIA.

https://www.facebook.com/100064387212557/posts/343268987829339/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.