Domnul este Păstorul meu… de aceea nu se poate să fiu al Lui dacă îmi tăinuiesc păcatul

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea și în duhul căruia nu este viclenie! Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!» Și Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32:1-5).

Una dintre cele mai mari ispite, chiar și pentru un credincios, după ce a păcătuit este să-și tăinuiască păcatul și să continue să trăiască în felul acesta. Cu toate că la nivel teoretic, el cunoaște că nu poate trăi ascunzându-și păcatul de fața lui Dumnezeu, există totuși tendința și pericolul real să fie ispitit să caute să facă acest lucru.

David, prin mărturisirea pe care o face în aceste versete foarte cunoscute de noi, afirmă faptul că o astfel de viață este cea mai grea viață care poate să fie trăită. Practic, omul care trăiește în duplicitate nu se poate bucura de plăcerile vieții trăite împreună cu Dumnezeu și pentru slava Lui, dar nici de plăcerile (ce-i drept, de o clipă!) ale păcatului. Pur și simplu, el nu îndrăznește să facă anumite păcate, deoarece are o imagine și niște aparențe de păstrat, că de altfel…

De ce nu faci anumite păcate? Să fie de dragul lui Dumnezeu, de dragul sfințeniei Lui și a tale sau să fie de dragul păstrării unor aparențe? Sigur, David în perioada în care și-a tăinuit păcatele acelea mari, a avut grijă să nu săvârșească anumite păcate, deoarece avea o faimă de păstrat. Însă cât de dificil este să trăiești o astfel de viață!

Mai mult, o astfel de viață nu poate fi trăită avându-L pe Domnul ca Păstor al tău. Dacă-L ai pe El ca Păstor, El este Acela care începe să-ți apese conștiința și să te facă să te simți mizerabil și să nu mai găsești nicio plăcere chiar și în plăcerile nevinovate din viață. De ce? Pentru că El te vrea cu gelozie pentru El.

Ai anumite păcate în viață la care te întorci cu nerăbdare ori de câte ori ai ocazia? Ai anumite păcate în viață pe care le găsești ca pe un refugiu din dificultățile și realitatea cruntă a vieții? Dă-mi voie să-ți spun că un astfel de refugiu Domnul vrea să fie. Și, spre deosebire de acele păcate care produc o plăcere foarte temporară, dar care sunt însoțite de vină și remușcări, refugiul pe care-l găsim în Domnul este unul revigorant și cu adevărat plăcut.

David afirmă că Domnul a fost acela care nu-i lăsa sufletul să se liniștească atâta vreme cât a păstrat păcatul nemărturisit. Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat recent este că Dumnezeu mustră. El îl mustră pe om atunci când acesta greșește, însă odată cu mustrarea pe care i-o oferă omului, El vine și cu mângâierea Sa. E interesant de observat această legătură dintre mustrarea și mângâierea Domnului pe paginile Scripturii.

Vestea bună este că se poate renunța la viața duplicitară. Vestea bună este că se poate trăi altfel atunci când Îl ai pe Domnul ca Păstor al tău. Și puterea pentru trăirea unei astfel de vieți vine de la Păstorul nostru. Însă primul pas pe care trebuie să-l facem este, vorba americanului, „de a veni curați” [traducere intenționată mot-a-mot] („to come clean”), adică de a veni înaintea Lui așa cum suntem. Iar El, prin harul Său va lucra transformare în viața noastră. Și o va face pentru slava Lui.

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.