„Căci mânia Lui ține numai o clipă, dar îndurarea Lui ține toată viața: seara vine plânsul, iar dimineața, veselia” (Psalmul 30:5).

Iată un verset interesant în atenția noastră în această zi. Nu vom zăbovi prea mult asupra lui, însă ceea ce aș vrea să subliniez este tocmai contrastul interesant dintre mânia lui Dumnezeu și îndurarea Lui pe care David îl evidențiază aici.

Ce loc are mânia aici? Se poate vorbi de mânie când vorbim despre un Dumnezeu al dragostei? Cum se împacă aceste două atribute ale lui Dumnezeu care, în primă instanță cel puțin, par a se bate cap în cap? David era conștient că Dumnezeu nu poate fi un Dumnezeu al dragostei, dacă nu este și un Dumnezeu al mâniei. Însă, din cauză că greu pare a se împăca mânia lui Dumnezeu cu dragostea Lui, mulți oameni au ajuns la concluzia că Biblia ne prezintă doi dumnezei. Dumnezeul Vechiului Testament, potrivit lor, este dumnezeul mâniei, pe când dumnezeul Noului Testament este dumnezeul dragostei.

În loc ca să fie doi dumnezei, este un singur Dumnezeu, însă este Dumnezeu a două legăminte: cel vechi, făcut cu Avraam, și cel noi, făcut desăvârșit în Domnul Isus Hristos. Însă în amândouă legăminte, Dumnezeu este și un Dumnezeu al mâniei. Mânia este parte intrinsecă a caracterului Său. Însă mânia nu exclude îndurarea, iar îndurarea nu exclude mânia. Mânia lui Dumnezeu, spune David, ține numai o clipă. Cât e o clipă? Poate fi ea măsurată în minute? Ore? Zile? Săptămâni? Clipa este practic cea mai mică unitate de măsură a timpului. David ia, așadar, cea mai mică unitate de măsură a timpului pentru a descrie mânia lui Dumnezeu și, în contrast cu ea, prezintă îndurarea lui Dumnezeu folosind cea mai mare unitate de măsură a timpului pentru om: toată viața lui.

Mânia lui Dumnezeu aduce plâns, durere, suferință. Însă dacă ea îl trezește pe om la realitate, îl face să-și vină în fire și să-și îndrepte inima, privirea și gândurile înspre Dumnezeu, atunci și el poate să trăiască în realitatea prezentată de David la finalul acestui verset. Da, viața este însoțită adesea și de lacrimi. Însă, după toate aceste lacrimi, pentru omul lui Dumnezeu, după noaptea morții, în dimineața învierii vine veselia. Imaginea folosită de Ioan în Apocalipsa este pur și simplu cutremurătoare: El, Dumnezeu, Creatorul, va mai face o lucrare uimitoare acolo în glorie. Va veni în dreptul fiecărui răscumpărat al Său și îi va șterge lacrimile de pe obraz.

Nu știu care este situația prin care treci acum. Însă dacă treci printr-o situație mai dificilă în dreptul căreia nu mai vezi nicio speranță, iar durerea parcă e la cote maxime, nu descuraja: privește înspre Domnul și nu uita că după vinerea dezamăgirii și sâmbăta tăcerii, urmează duminica învierii. Slavă Lui!

Stoica Timotei