Nimic nu vreau

Nimic nu vreau din tine, lume
Ce mi-ai umplut întreg paharul,
Din trista mea copilărie
Am fost sortit să-ți gust amarul.

Nimic frumos nu ai în tine
Decât durere și-ntristare.
Plătim prea scump o fericire
Ce-i scurtă și amăgitoare!

Prea lungi sunt nopțile de jale
Și ceasurile de durere!
Sperând la zilele cu soare
Ne-acoperi zâmbetu-n tăcere.

Promiți momente de iubire
Dar ne târăști spre mari regrete.
Ne minți cu-atâta dibăcie
Să-ți credem falsele-ți rețete.

De n-ar fi existat o Cruce
Pe care să fi stat Mesia,
Unde acuma ne-am fi duce
Să ne găsim pacea, iubirea?

Nu vreau decât pe El, Iubirea,
Ce-a dovedit că mult Îi pasă
Să-mi dăruiască mântuirea
Și să mă ducă-n Cer, acasă!

Să nu mai știu ce-i frământarea
Și taina suferinței mele.
Aștept să Îi aud chemarea
Croindu-mi calea printre stele.

N-am merite și-o știe bine
Că El îmi este al meu Tată,
Mărturisesc că mi-e rușine
Și-L rog să-mi șteargă vina, toată!

Mă prăbușesc ‘naintea Lui
Și-L rog ca Petru în grădină,
Cât este vremea harului
Să fiu rod bun, nicicând neghină.

Autor: Daniel Hîrtie

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.