Pedagogia cerului”Cerurile spun slava lui Dumnezeu…” Psalmul 19:1

Lecții mari și frumoase putem primi atunci când ne uitam în sus. De acolo, de sus, învățătura trebuie primită cu admirație și cu intenția clară de a ne-o însuși. Ce ni se predă din partea cerului nu este denaturat de om, pentru că el, cerul, vorbește independent de noi, dar întotdeauna spre folosul nostru!

Din cer vine învățătura despre slava lui Dumnezeu. Te uiți în sus și în tot ceea ce vezi ești motivat să spui: „Ce mare ești, Ce mare ești!” Da, slava lui Dumnezeu predată de cer.

Poate fi altfel? Nicidecum! Cerul nu a apărut de nicăieri, ci el poartă amprenta unui Creator și Acesta este unicul Dumnezeu adevărat. Cerul a fost înnobilat prin prezența corpurilor cerești, care și ele la rândul lor au fost create tot de Dumnezeu. Ploaia și zăpadă, fulgerele și tunetele, arșița si înghețul mărturisesc despre legile lui Dumnezeu. Totul se succede cu o precizie matematică, iar puterea de înțelegere a tot ce vedem este extrem de limitată. Într-adevăr, câtă slavă are Dumnezeul nostru! Mai este cineva în stare să facă și să administreze așa ceva?

Chiar și întinderea cerului se constituie în lecție pentru noi. Se vorbește despre cele trei ceruri, despre 88 de zone în care este împărțită bolta cereasca, despre 200 de miliarde de galaxii. Ochiul uman distinge pe cerul nocturn până la 6000 de stele. Numai soarele este mai greu decât pământul de 332.950 de ori. Ce informații în favoarea lui Dumnezeu!

Dragi prieteni, merită să ne facem timp ca să privim în sus. Să-l admirăm ziua și noaptea, când plouă și când este senin, vara și iarna…cu adevărat vom fi învățați!

Cocîrțeu

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Pedagogia cerului”Cerurile spun slava lui Dumnezeu…” Psalmul 19:1

  1. Slava Domnului!

Comentariile sunt închise.