Domnul este Păstorul meu… de aceea privesc spre bunătatea Lui și viața mea se schimbă

„Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei, și umblu în adevărul Tău. Nu șed împreună cu oamenii mincinoși și nu merg împreună cu oamenii vicleni. Urăsc adunarea celor ce fac răul și nu stau împreună cu cei răi. Îmi spăl mâinile în nevinovăție și așa înconjor altarul Tău, Doamne, ca să izbucnesc în mulțumiri și să istorisesc toate minunile Tale” (Psalmul 26:3-7).

Când vine vorba de schimbarea vieții, de regulă accentul cade pe ceea ce face omul. Aici nu caut să susțin niciun sistem teologic major cu privire la doctrina despre mântuire, ci doar prezint înclinația firească a omului în general, cât și a credinciosului în particular. Dacă este să ne gândim la lumea în care trăim, unii spun că mentalitatea determină în totalitate viața și trăirile interioare ale omului, prin urmare omul este îndemnat și învățat să gândească pozitiv mereu, iar dacă lucrurile par să nu se schimbe sub nicio formă, să înceapă să proclame anumite lucruri, că, dacă le aude, auzirea acelor lucruri le face posibile. Apoi, sunt alți oameni care spun că cu o seriozitate și rigurozitate puternice, ai toate șansele să fii omul care vrei să fii și să-ți schimbi de unul singur viața în bine.

David nu este de aceeași părere. Îmi place mult felul în care vede el lucrurile. El spune că pentru a avea viața schimbată, trebuie să faci un lucru. De fapt, David mărturisește ce-a făcut el și ce s-a întâmplat apoi în viața lui, iar noi putem învăța din exemplul lui. Ce-a făcut el? A avut bunătatea Domnului înaintea ochilor lui. David a privit înspre bunătatea lui Dumnezeu. Atât. Nimic mai mult. I-a fost oare de vreun folos să privească la bunătatea lui Dumnezeu? Cum își caracterizează el viața după ce ne prezintă acest lucru?

• „Umblu în adevărul Tău.” David spune că atunci când are bunătatea lui Dumnezeu înaintea ochilor săi, un lucru natural care are loc este să umble în adevărul lui Dumnezeu.
• „Nu șed împreună cu oamenii mincinoși și nu merg împreună cu oamenii vicleni.” Aceste două caracteristici le-am luat împreună, deoarece ele sunt cumva, din nou, o urmare firească a primului adevăr. Dacă umbli în adevărul lui Dumnezeu, automat nu vei căuta să te asociezi cu oamenii mincinoși și cei vicleni.
• „Urăsc adunarea celor ce fac răul și nu stau împreună cu cei răi.” O vorbă în popor zice: „Spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești.” Pavel avertiza cu privire la tovărășiile rele care strică obiceiurile bune.
• „Îmi spăl mâinile în nevinovăție și așa înconjor altarul Tău, Doamne”. Omul nu se poate apropia oricum de Dumnezeu. Trebuie să existe o curăție pe baza căreia omul se poate apropia de Dumnezeul cel sfânt. Ei bine, iată Evanghelia: prin curăția lui Hristos ne putem apropia de Dumnezeu.
• „ca să izbucnesc în mulțumiri”. Bunătatea lui Dumnezeu naște în inima celui care o cunoaște și care privește la ea o stare de recunoștință și de mulțumire la adresa Domnului.
• „și să istorisesc toate minunile Tale.” Iată rezultatul. Felul în care Dumnezeu a lucrat în viața cuiva trebuie împărtășit de acea persoană și celorlalți.

Apostolul Pavel întreba: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” Bunătatea lui Dumnezeu aduce în viața omului pocăința. Dar omul care are înaintea ochilor săi bunătatea lui Dumnezeu face mult mai multe lucruri. Însă le face pe baza bunătății lui Dumnezeu. Pe tine ce te îndeamnă bunătatea lui Dumnezeu să faci?

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.