Domnul este Păstorul meu… de aceea vreau ca El să mă cerceteze

„Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii și inima!” (Psalmul 26:2).

Versetul meditației noastre de astăzi nu este singurul în care psalmistul David Îi cere lui Dumnezeu să-l cerceteze. De fapt, când ne gândim la rugăciunea psalmistului ca Domnul să-l cerceteze probabil și ție (la fel ca mie) îți vin în minte ultimele două versete ale psalmului 139, nu acesta.

În timpul adolescenței mele era o cântare care-mi plăcea foarte mult și al cărei refren era inspirat din acele două versete din Psalmul 139. Le-am cântat de multe ori, însă niciodată (în vremea aceea) nu prea mă gândeam la ceea ce cântam. Le ascultam și le fredonam și eu cum puteam pentru că-mi plăceau. Nimic mai mult. Psalmistul David, pe de altă parte, nu rostește aceste cuvinte doar pentru că sună frumos și dau bine înaintea celorlalți. Practic, David își dorește să-I fie cu totul dedicat lui Dumnezeu. Iar pentru a face acest lucru, el vine înaintea Aceluia care l-a creat și care îl cunoaște întru totul. Nu-i de mirare că David face o astfel de rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Însă este o rugăciune îndrăzneață.

Psalmistul Îi cere lui Dumnezeu să-l cerceteze. El este conștient că se prea poate să existe anumite lucruri în viața lui pe care le trece cu vederea – poate chiar involuntar! – și care nu-I fac plăcere lui Dumnezeu. Din cauza aceasta, el Îi cere lui Dumnezeu să-l cerceteze, iar în urma cercetării, David să ajungă convins de lucrurile din viața lui care nu sunt după placul lui Dumnezeu și să vină cu ele înaintea Lui, cerându-I să-i dea putere să renunțe la ele.

Apoi, David Îi cere lui Dumnezeu să-l încerce. Cum vine asta? Nu cumva omul caută stabilitatea în viață? Dacă ești ca mine, probabil că și ție îți place să mergi la sigur. Personal, sunt puține lucrurile din viața mea în dreptul cărora pot spune din toată inima că le-am făcut fără să stau puțin pe gânduri și să le cumpănesc. Gândește-te puțin la aspectul acesta. Psalmistul Îi cere lui Dumnezeu tocmai acest lucru: să nu cumva Dumnezeu să-l lase să se obișnuiască cu mersul vieții – domol, liniștit și sigur – dacă acel drum îl îndepărtează de Dumnezeu. Tu ce preferi? Confortul sau încercarea din partea lui Dumnezeu care are ca scop apropierea ta de El?

Apoi, David Îi mai cere un lucru Păstorului său, anume ca Domnul să-i treacă prin cuptorul de foc rărunchii și inima. Permite-mi să sugerez o aplicație a acestei rugăciuni a lui David. Psalmistul era conștient că se poate ca anumite afecțiuni ale lui să nu fie pe placul lui Dumnezeu. Poate și-a legat inima prea mult de anumite lucruri ale acestui pământ. Poate și-a legat inima prea mult de anumiți oameni. Poate și-a legat inima de posesiunile sale sau de poziția pe care o avea. Însă, pentru a se asigura că inima nu-i era legată de aceste lucruri, David îndrăznește să facă o rugăciune atât de radicală înaintea lui Dumnezeu.

Rugăciunea aceasta a lui David îmi aduce aminte de versurile unei cântări dragi mie. Unul dintre motivele care îmi place foarte mult la această cântare este tocmai ultima strofă. În primele strofe, poetul (Nicolae Moldoveanu) își exprimă dedicarea și devotamentul față de Dumnezeu, însă în ultima strofă parcă revine cu picioarele pe pământ, din euforia momentului, și devine conștient că e posibil să vină momente când nu va mai gândi la fel și poate chiar nu-și va mai dori astfel de lucruri în viața lui. Fiind motivat de acest gând, în ultima strofă, poetul Îi cere lui Dumnezeu ca, dacă vor apărea astfel de momente în viața lui, să nu ia aminte la ele, ci la hotărârea și rugăciunea lui din primele versuri:

Facă-mi-se-ntotdeauna
După Sfântul Tău Cuvânt
Chiar de-ar fi să-mi cadă toate
Planurile la pământ.
Chiar de-ar fi să-mi cadă toate,
Chiar de-ar fi să-mi cadă toate
Toate planurile la pământ.

Gândul Tău să se-mplinească
Neştirbit în mine-oricând,
Chiar de-ar fi să se dărâme
Tot ce mi-am zidit în gând
Chiar de-ar fi să se dărâme,
Chiar de-ar fi să se dărâme
Tot ce mi-am zidit în gând

Voia Ta să se înalţe
Ca stăpână-n viaţa mea,
Şi-n fărâme sparge-mi voia
Printr-o lovitură grea
Şi-n fărâme sparge-mi voia,
Şi-n fărâme sparge-mi voia
Printr-o lovitură grea.

Rugăciunea asta Doamne,
Tu să mi-o asculţi mereu,
Iar, de-ar fi s-o schimb vreodată,
N-asculta de gândul meu
Iar, de-ar fi s-o schimb vreodată
Iar, de-ar fi s-o schimb vreodată
N-asculta de gândul meu.

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.