Domnul este Păstorul meu… de aceea am parte de prietenia Lui

„Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, și legământul făcut cu El le dă învățătură” (Psalmul 25:14).

Printre multele lucruri extraordinare pe care le întâlnim la Dumnezeu este și cel menționat de psalmist în versetul meditației noastre de astăzi. Gândește-te puțin: Dumnezeu, Cel la cuvântul Căruia toate au luat ființă, Dumnezeul Creator, suveran, atotputernic îi oferă omului ceva de mare preț. Cam care ar fi acel lucru de mare preț, dacă n-ai avea în vedere versetul de astăzi? Care te-ai gândi că ar fi un lucru de mare preț pe care Dumnezeu ți l-ar putea oferi?

Psalmistul David vorbește într-un chip atât de minunat despre gloria și credincioșia lui Dumnezeu în acest psalm, însă de asemenea vorbește și de faptul că ceea ce face El, face pentru Numele Său. Nu pentru că ar fi găsit ceva bun în om, ci pentru că El, în bunătatea Lui, alege să Se îndure de om.

Însă mai este un aspect, cel care răspunde întrebărilor din primul paragraf. David menționează prietenia acestui Dumnezeu față de om. Într-adevăr, nu față de toți oamenii, ci față de o anumită categorie de oameni. Foarte ciudată realitatea aceasta menționată de David. Însă, până a ajunge acolo, să privim la primul aspect pe care psalmistul îl menționează: prietenia Domnului. Mă văd nevoit aici să trag un semnal de alarmă. Da, deși Biblia ne vorbește în mai multe locuri despre prietenia lui Dumnezeu, este posibil ca aceasta să nu însemne ceea ce unii dintre noi ar putea crede. Ideea de prietenie a lui Dumnezeu i-a făcut pe unii să-L trateze pe Dumnezeu fără niciun pic de reverență, considerându-L amicul lor care privește cu îngăduință la slăbiciunile, căderile și răzvrătirile lor, că doar îi înțelege. Asta fac prietenii – potrivit lor – îi înțeleg.

Însă, așa cum am văzut ieri, David are o perspectivă echilibrată chiar și aici. Iar acum aș vrea să menționez și celălalt aspect. Iată, de fapt, ciudățenia textului: „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El”. Cum adică? Cum se poate să existe teamă când vine vorba de prietenie? Ce fel de prietenie e aceea care e condiționată de teamă? Cum poate exista așa ceva? Ei bine, tocmai teama aceasta îl ferește pe om să cadă în extrema pe care am menționat-o în paragraful anterior și îl ajută să păstreze o reverență sfântă înaintea lui Dumnezeu.

În mod practic, teama aceasta pe care omul o are față de Dumnezeul care îi arată prietenia Sa este o teamă pe baza căreia se simte motivat să nu-I întristeze fața. Aceasta reprezintă motivul sau imboldul de care omul are nevoie pentru a căuta să biruiască ispita, atunci când ea apare. Nu se lasă pradă ispitei, deoarece nu vrea să întristeze fața Dumnezeului care l-a binecuvântat cu prietenia Sa.

Prietenia lui Dumnezeu este un stimulent puternic care să ne motiveze să luptăm împotriva păcatului. Lasă ca acest adevăr să te motiveze astăzi să privești la Domnul plin de încredere și să cauți să trăiești și astăzi pentru slava Lui.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.