Domnul este Păstorul meu… de aceea recunosc că tot meritul pe care-l am este de fapt bunătatea lui Dumnezeu

„Adu-Ți aminte, Doamne, de îndurarea și bunătatea Ta; căci sunt veșnice. Nu-ți aduce aminte de greșelile din tinerețea mea, nici de fărădelegile mele; ci adu-Ți aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!” (Psalmul 25:6, 7).

Apostolul Pavel îi îndemna pe creștinii din Roma să aibă o perspectivă echilibrată cu privire la ei înșiși și, chiar prin felul în care a rostit acel îndemn, a arătat perspectiva echilibrată pe care o avea cu privire la el însuși: „Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia” (Romani 12:3).

Ce perspectivă ai cu privire la tine însuți? Cum te vezi pe tine? Merituos? Nevrednic? Tare? Slab? Puternic? Plin de neputințe? Citeam cu ani în urmă despre unii rabini care căutau să aibă o privire cumpătată sau echilibrată cu privire la ei înșiși, motiv pentru care purtau la ei o piatră netedă care avea inscripționat câte un mesaj pe ambele părți. Pe una dintre acestea scria: „Ești nevrednic și nu meriți nimic.”, iar pe cealaltă scria: „Pentru tine a fost creat Universul.” Interesant fel de a vedea lucrurile. Nu-ți sugerez acum că trebuie să-ți umpli buzunarele pantalonilor și hainelor tale cu pietre și nici nu spun că sunt de acord întru totul cu mesajul acesta, însă ideea de a păstra o perspectivă clară cu privire la propria persoană mi-a atras atenția.

Când vine vorba de a-I cere lui Dumnezeu să-Și aducă aminte de tine, cam care ar fi lucrurile pe care le-ai avea în vedere? Cu siguranță, cel puțin la fel ca David, cred că fiecare dintre noi își dorește ca Dumnezeu să nu-Și aducă aminte de păcatele noastre. Ei bine, lucrul acesta este posibil prin Domnul Isus, care a luat asupra Sa TOATE păcatele noastre. Dar atunci, dacă I-am cere să nu-Și aducă aminte de lucrurile acestea, rămâne totuși întrebarea: „Ce anume I-am cere lui Dumnezeu să-Și aducă aminte când vine vorba de noi?” Să fie oare anumite biruințe de care am avut parte? Dar atunci de la cine am avut parte de putere pentru acele biruințe? Să fie vorba de examene la care am luat notă mare? Dar oare cine ne-a dat capacitatea de a învăța? Să fie vorba de anumite realizări pe care le-am avut? Dar cine ne-a dat iscusința necesară?

Omenește vorbind, David avea o mulțime de motive frumoase pe care să le menționeze înaintea Domnului cu privire la el, însă alege să nu facă asta. De ce? Deoarece a descoperit un adevăr mult mai important decât acesta. Dacă n-ar fi fost mila, îndurarea și bunătatea lui Dumnezeu, el nu s-ar fi aflat în locul în care se afla și cu siguranță n-ar fi avut poziția pe care o avea.

Practic, când Îi cere lui Dumnezeu să-Și aducă aminte de el, David Îi cere lui Dumnezeu să-Și aducă aminte de bunătatea și îndurarea pe care i-o arătase în trecut. Făcând acest lucru, am putea înțelege că David Îi cerea lui Dumnezeu să-Și reînnoiască îndurarea și bunătatea Lui față de el.

Tu ce I-ai cere lui Dumnezeu să-Și aducă aminte când este vorba de propria-ți persoană? Cred că cel mai potrivit lucru este să avem în centrul atenției noastre îndurarea și bunătatea lui Dumnezeu. Domnul să ne facă parte de ele în fiecare zi a vieții noastre!

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.