„Arată-mi, Doamne, căile Tale și învață-mă cărările Tale. Povățuiește-mă în adevărul Tău și învață-mă; căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele, Tu ești totdeauna nădejdea mea!” (Psalmul 25:4, 5).

Am râs. Am râs copios. Când? Cu ani în urmă, în timpul adolescenței mele când citeam o carte (dacă nu mă înșel, e vorba de o carte de-a lui James Dobson pentru adolescenți) și am dat peste un caz în care un bărbat împreună cu soția lui erau cu mașina într-o excursie. După mai multă vreme de mers pe niște drumuri întortocheate, ea îi spune că are impresia că s-au pierdut și îi spune să ceară ajutorul de la oamenii pe care i-ar fi întâlnit. Nici pomeneală! El era convins că știe drumul sau că interpretează corect harta pe care o are.

Țin minte că mă întrebam atunci, adolescent fiind, cât de greu ar putea să-i fie unui bărbat să ceară ajutorul altora, sfatul lor sau sprijinul lor într-o situație anume. Apoi am mai crescut și am văzut că acest lucru pare a fi o chestie ce vine la pachet cu masculinitatea. Bărbatul tinde să se simtă înjosit atunci când e nevoit să ceară ajutorul cuiva.

Ei bine, chiar aceasta e smerenia. E nevoie de smerenie pentru a-ți recunoaște limitele și pentru a putea cere ajutorul altcuiva. În textul nostru de astăzi, omul care face acest lucru nu este nimeni altul decât împăratul David. El recunoaște faptul că fără ajutorul, călăuzirea sau povățuirea lui Dumnezeu e cu totul pierdut.

Însă pentru ca această cerere de ajutor să poată avea rezultatul scontat, trebuie să existe disponibilitate din partea celui care o lansează de a se lăsa ajutat. David, marele David, ia atitudinea unui elev dornic să învețe și să fie învățat. De lucrul acesta avem cu toții nevoie. Problema nu este că nu știm, problema este că avem la dispoziție resursele necesare pentru a ști, dar nu le folosim.

Așadar, vrei să umbli în dreptate, în conformitate cu planul și voia lui Dumnezeu? Cere-I aceste lucruri prin rugăciune și, dacă nu ai disponibilitatea sau voința de a te conforma, cere-I Lui și lucrul acesta. De la El vine și voința, și înfăptuirea. David știa că avea nevoie de călăuzirea și povățuirea lui Dumnezeu. Dar tu? Ce te împiedică să I le ceri?

Stoica Timotei