S-au văzut și situaţii mai rele decât cea din Venezuela, dar de obicei era vorba și despre un război la mijloc. Imaginile de pe străzi și din spitale sunt de-a dreptul șocante și greu de ghicit că provin din ceea ce, nu demult, a fost cea mai de succes ţară din America Latină. Acum, la Spitalul Universitar din capitală, Caracas, este întuneric pe coridoare și în toalete. Acesta este și un mic avantaj, pentru că oferă puţină intimitate, care altfel nu ar fi posibilă. Ușile de la toalete mai atârnă de câte o balamauă și pacienţii se spală protejaţi de câte o bucată de plastic, scrie BBC. Sunt zile în care nu există lichide intravenoase și zile în care nu există substanţe anestezice. Doctorii nu au hârtie pe ce să scrie rapoartele și fac poze cu telefonul personal la ecografii și radiografii pentru că nu au posibilitatea să le scoată pe hârtie sau pe film.

Problema nu este doar a unui spital, ci a întregului sistem sanitar. Maikel Mancilla Peña se lupta cu crize epileptice de șase ani. Starea sa putea fi ţinută sub control cu ajutorul unui medicament anticonvulsiv comun, dar care a devenit imposibil de găsit din cauza politicilor statului de control al preţurilor. Întrucât producătorii sunt obligaţi să își vândă produsele la preţuri prea mici pentru costul de producţie, nenumărate produse din toate domeniile au dispărut de pe piaţă. Această politică socialistă menită să apere săracii a distrus ce mai rămăsese din industrie și din economie. Pe 11 februarie 2016, mama lui Maikel i-a dat ultima pastilă pe care o mai aveau acasă. Pe 20 februarie, Maikel a făcut stop respirator și a murit. Avea 14 ani. Povestea sa nu este unică, scrie The Atlantic.Degradarea violentă a condiţiilor de trai și a sistemului medical înseamnă că în Venezuela, bătrânii, bebelușii, săracii și bolnavii cronici sunt condamnaţi la moarte.

Accesați următorul link: https://semneletimpului.ro/international/colapsul-unei-tari-foamete-extrema-in-venezuela.html?fbclid=IwAR0z1dlLqrCRX4SYv4eF3UhzJBm_BwE09mbYR_V5Vh4xD_F_nyb5yCDUxYM