Domnul este Păstorul meu… de aceea îi îndemn pe ceilalți să-L laude pe El!

„Voi vesti Numele Tău fraților mei și Te voi lăuda în mijlocul adunării. Cei ce vă temeți de Domnul, lăudați-L! Voi toți, sămânța lui Iacov, slăviți-L! Cutremurați-vă înaintea Lui, voi toți, sămânța lui Israel! Căci El nici nu disprețuiește, nici nu urăște necazurile celui nenorocit și nu-Și ascunde fața de el, ci îl ascultă când strigă către El” (Psalmul 22:22-24).

Care sunt lucrurile care te fascinează? Care sunt lucrurile despre care îți place cel mai mult să vorbești? Citind versetele acestea, am realizat că omul care Îl are pe Domnul ca Păstor al lui este un om fascinat de Domnul. Iar omul care este fascinat de Domnul este un om care vorbește celorlalți despre El. Nimic mai simplu! Așa cum lucrurile care ne entuziasmează și ne fascinează sunt lucrurile despre care abia așteptăm să vorbim cu ceilalți, tot așa omul care este fascinat, uimit și entuziasmat de slava lui Dumnezeu este un om care abia așteaptă să vorbească despre Domnul, Păstorul său.

Hotărârea lui David de a vesti Numele Domnului era una puternică. Îl cunoștea într-un mod personal pe Domnul. A avut parte de puterea lui Dumnezeu în viața lui de nenumărate ori. Știa că Domnul vine în ajutorul unsului Său. Știa că Domnul este credincios. Prin urmare, pentru el era ceva de la sine înțeles că trebuia să-L vestească celorlalți pe Domnul său.

Însă nu doar că face acest lucru, dar el a ajuns la convingerea că trebuie să-i motiveze și pe ceilalți să facă același lucru. Dorința arzătoare pe care o avea pentru Domnul voia s-o vadă și în ceilalți oameni din poporul lui Dumnezeu. Natura Îl laudă pe Creatorul ei (am văzut acest lucru în Psalmul 19), însă și omul are această datorie. David era conștient de acest lucru, motiv pentru care îi îndeamnă pe ceilalți să-L laude pe El.

Apoi, un lucru foarte interesant, odată cu lauda la adresa lui Dumnezeu trebuie să fie și reverența. Expresia folosită de David este „cutremurați-vă înaintea Lui”. Înțeleg de aici că atitudinea în laudă este foarte importantă. Nu este suficient doar să-L lauzi pe Domnul, ci trebuie s-o faci și cu o atitudine potrivită. Iar atitudinea potrivită este cea de reverență. Câteva sinonime oferite de dicționar pentru cuvântul reverență sunt respect, stimă, venerație. Da, Isus este Prietenul nostru, însă nu putem pe temeiul acestei prietenii să ne apropiem de El într-un mod grosolan sau bădăran. Îndrăznesc să spun că dacă mediul evanghelic a pierdut ceva din închinarea sa înaintea lui Dumnezeu este tocmai starea aceasta de reverență înaintea Creatorului și Mântuitorului. Reverența înaintea Creatorului menține starea de smerenie a închinătorului înaintea Păstorului său. E vitală.

Apoi, un ultim lucru pe care David îl face aici în îndemnul său adresat celorlalți de a Îl lăuda pe Domnul și de a le spune și cum s-o facă este să le aducă și argument în favoarea acestui îndemn. Argumentul sau motivul pentru care trebuie să-L lauzi pe Domnul, nu oricum, ci cu reverență, este credincioșia Lui, bunătatea Lui, disponibilitatea Lui. El vine în ajutorul omului, oricine ar fi acesta și orice ar fi făcut.

Nu cred că există un motiv mai puternic decât acesta pentru a-L lăuda pe Domnul. Într-adevăr, El merită toată lauda pe care făptura I-o poate aduce. Astăzi avem ocazia să facem acest lucru și, de asemenea, să ne îndemnăm unii pe alții la acest lucru. Tu ce vei face?

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.