Domnul este Păstorul meu… de aceea îmi recunosc înclinația spre păcat și nevoia după mila lui Dumnezeu

„Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc!” (Psalmul 19:12).

Inițial mă gândeam să pun la un loc toate versetele de la sfârșitul Psalmului 19 pentru meditația noastră de azi, însă în timp ce le transcriam, mi-a venit gândul că n-ar trebui să ne despărțim atât de repede de psalmul acesta. Așadar, în meditația de astăzi ne vom îndrepta atenția doar asupra versetului 12.

Psalmistul începe acest verset punând o întrebare destul de dificilă. Dacă ar fi să despicăm firul în patru, cred c-am putea ajunge la mai multe răspunsuri sau concluzii cu privire la acest subiect. Iată câteva dintre ele:

• Niciun om nu-și cunoaște greșelile făcute din neștiință. Dacă sunt din neștiință, e clar că sunt involuntare. Aici intră în discuție cât de vinovat este omul care săvârșește astfel de lucruri. Însă mai mult despre acest lucru la următorul punct.

• Niciun om nu-și cunoaște greșelile făcute din neștiință, cu toate că ar fi putut și ar fi trebuit să le cunoască. Răspunsul acesta vine ca un atac la adresa indiferenței și a nepăsării. Sunt unele lucruri pe care nu le știm, dar care ar trebui să le știm. Aici nu mai intră în discuție nevinovăția și necunoașterea noastră, ci, mai degrabă, indiferența și nepăsarea care, într-o astfel de situație sunt un păcat. Un exemplu practic cred că va aduce puțin lumină asupra acestui aspect: Gândește-te că ești șofer și că te bagi într-o intersecție cu sens giratoriu, cu toate că cel din stânga ta are prioritate. Problema ta ar putea fi că n-ai știut că în sensurile giratorii prioritatea este de stânga, nu de dreapta. Însă cât de absurdă ar fi o astfel de justificare în fața organului legii? Cum ai luat permisul dacă lucrurile de bază din legislație nu le cunoști? O astfel de necunoaștere nu este nicidecum scuzabilă.

• Sunt unii oameni care își cunosc greșelile făcute din neștiință, însă ajung să și le cunoască la mai multă vreme după aceea. Fie merge cineva la ei și le spune că au greșit într-o situație anume, fie într-un concurs de împrejurări, ajung ei să-și dea seama că au greșit.

Cam astea ar fi trei posibile răspunsuri la întrebarea lui David. Însă David, prin întrebarea lui, nu căuta să arate cu degetul, să arunce vina asupra altuia, ci să-și mărturisească înclinația firească spre păcat. De ce spun lucrul acesta? Pentru că imediat după ce rostește această întrebare, David vine cu o rugăciune înaintea lui Dumnezeu, rugăciune în care apelează la mila și la îndurarea Lui.

David își recunoaște predispoziția sau înclinația de a păcătui și fără să-și dea seama. Însă chiar și într-o astfel de situație, el știe cum să reacționeze și unde să apeleze. Dar tu? Care este tendința ta în ceea ce privește greșelile sau păcatele pe care le-ai făcut în necunoștință? Îți asumi? Cauți justificări? Te îndreptățești? Omul care se îndreptățește sau care caută justificări într-o astfel de situație este un om care n-a cunoscut cu adevărat harul, mila și îndurarea lui Dumnezeu.

Soluția simplă și clară într-o astfel de situație o vedem tot la David și a fost amintită mai sus: apelează la mila lui Dumnezeu! Dumnezeu este credincios și drept față de omul care își recunoaște vina înaintea Lui! Atenție: își recunoaște vina, nu și-o justifică! Domnul să ne facă dependenți de harul Său!

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.