Domnul este Păstorul meu… de aceea mă bucur de creația Lui și-L laud pe El

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, și glasul lor merge până la marginile lumii […]” (Psalmul 19:1-4) .

Dacă este un lucru care mă uimește este că sunt o mulțime de oameni de știință care sunt fascinați de măreția creației lui Dumnezeu, de minuțiozitatea și de precizia acesteia și, cu toate acestea, nu cred într-un Creator. Dacă e să privesc lucrurile în felul acesta, recunosc că mi-ar fi groază să trăiesc într-o lume care are nevoie de o ordine ieșită din tipar pentru a supraviețui, dar care să n-aibă un Creator suveran. Cred că ai nevoie de o credință mai mare pentru a crede în lipsa unui Creator într-o astfel de situație.

Psalmistul David descrie într-un mod extraordinar de frumos și poetic existența unui Domn al creației. Mai mult decât atât, prin metaforele pe care le folosește, el arată cum natura I se închină Creatorului. Ploaia cade din cer la cuvântul Lui. Fenomenele naturii au loc la cuvântul Lui. Îți aduci aminte când Mântuitorul era pe pământ și s-a pornit o furtună pe mare? Tot ce a trebuit să-i facă a fost să-i spună furtunii să tacă, iar furtuna a tăcut. Simplu. De ce? Deoarece El este Domn peste creație. Vastitatea cerurilor vorbește despre măreția lui Dumnezeu. Oamenii de știință încă caută să afle limitele Universului, ale galaxiilor, însă n-au dat de ele. Caută să le estimeze mărimea, însă cifrele pe care ei le folosesc sunt de-a dreptul astronomice.

Ordinea zi-noapte ne vestește de măreția Creatorului. Nu există o noapte, oricât de lungă și de întunecată ar fi ea, care să nu fie biruită de lumina soarelui ce răsare dimineața. Însă și liniștea unei nopți senine ne vorbește despre măreția Creatorului nostru. Obișnuiam cu ani în urmă, când eram la Racovița, să ies în curte și pur și simplu să stau și să mă uit la stele. Îmi imaginam cum ar fi să fiu aproape de ele, să mă bucur de strălucirea și de căldura lor (nu prea aproape de ele, totuși). De multe ori, în copilăria mea, am încercat să le număr (cu toate că niciodată n-am reușit). Ajunsesem chiar să știu cam unde să mă uit după primele stele care apăreau cam în același timp în care soarele se ascundea după ultimul deal. Zilele și nopțile sunt rânduite de Dumnezeu încă de la Creație.

Cu toate că natura ne vorbește despre Dumnezeu, acest mesaj al existenței lui Dumnezeu nu este auzit de mulți. Din păcate, chiar și credincioșii ajung să se obișnuiască cu adevărul acesta și pur și simplu să nu-i mai fascineze. Când a fost ultima dată când abia ai așteptat să te bucuri de un apus de soare? Dar de un răsărit? Dar de un curcubeu? Dar de ciripitul păsărilor? Dar de frumusețea naturii create de Dumnezeu?

Natura, prin faptul că își îndeplinește rolul pentru care a fost făcută, Îi dă slavă lui Dumnezeu. Și asta o face fără să aibă minte, voință și rațiune. Dar omul? Omul care, apropo, este coroana creațiunii lui Dumnezeu. El ce face? În loc să se închine Creatorului Său, se răzvrătește față de El. Aici aș zice că este ciudățenia ciudățeniilor din creația lui Dumnezeu. Ce ar trebui să facă omul în lumina lucrurilor menționate astăzi în meditația noastră? Să învețe de la natură și să înceapă să-I dea slavă Creatorului. Dacă meditația de ieri am încheiat-o cu versurile unei cântări, îndrăznesc ca și cea de astăzi s-o închei tot cu versurile unei cântări (mai exact cu primele două strofe ale ei!) care prezintă foarte frumos gândul meditației noastre de astăzi:

O, Doamne mare, când privesc eu lumea,
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Și ființele ce-mpodobesc natura
Cum le-ntreții cu brațul Tău cel sfânt:

R: /:Atunci Îți cânt, Măreț Stăpânitor:
Ce mare ești, ce mare ești! :/

  1. Privirea când mi-o-nalț și văd minunea:
    Mulțimea astrelor ce-alerg pe cer,
    Mărețul soare, cât și blânda lună,
    Ca mingi de aur, plutind prin eter.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.