Domnul este Păstorul meu… de aceea Îl voi face pe El fericirea mea

„Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred. Eu zic Domnului: «Tu ești Domnul meu, Tu ești singura mea fericire!»” (Psalmul 16:1, 2).

Când vine vorba despre lucrurile care ne plac sau care ne fac fericiți, lista este diversă și, de regulă, destul de vastă. Ținând cont de această realitate pe de o parte, iar pe de altă parte, de afirmația psalmistului din textul meditației noastre de astăzi, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva afirmația lui David sună a hiperbolă. Oare exagerările și hiperbolele sunt parte a limbajului poetic care fac ca un lucru să sune mai frumos? La ce anume s-a referit David când a făcut această afirmație? Sau ce implicații ar putea avea afirmația lui?

Pentru a o înțelege, trebuie numaidecât s-o păstrăm în contextul ei. Care îi este contextul? Imediat după aceea, David spune că sfinții din țară sau oamenii evlavioși sunt toată plăcerea lui. Aici se potrivește vorba care spune: „Spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești.” David punea preț pe oamenii valoroși (așa cum am văzut într-o meditație anterioară). Însă imediat după versetul 3 urmează versetul 4 care, la o primă citire, parcă nu-și are rolul în acest psalm. Ei bine, tocmai versetul 4 m-a făcut să înțeleg mai mult adevărul pe care David îl prezintă atunci când afirmă că Domnul este singura lui fericire. Îndrăznesc să spun că omul care nu-L are pe Domnul ca singura lui fericire se situează în categoria oamenilor pe care David îi menționează în versetul 4: „Idolii se înmulțesc, oamenii aleargă după dumnezeu străini, dar eu n-aduc jertfele lor pe buzele mele.”

Ce înseamnă, așadar, să-L ai pe Domnul, Păstorul cel bun, ca singura fericire a vieții tale? Înseamnă a te bucura de binecuvântările pe care El ți le oferă, fără a uita că Lui trebuie să-I mulțumești. Iar acest gând îl am tot privind la context. În versetele următoare David vorbește despre o moștenire. Și, în contextul acestei moșteniri care îi fusese dată, David l-a binecuvântat pe Domnul.

Când vine vorba de binecuvântări, trebuie să fim cu mare băgare de seamă, că este foarte ușor să ne focalizăm atenția doar asupra lor, fără să mai privim înspre Cel care ni le oferă. În această ordine de idei, cineva spunea că mulți oameni caută buzunarul lui Dumnezeu, în loc să caute fața Lui. Ce voia să spună? Voia să spună că mulți oameni Îl caută pe Dumnezeu doar cerându-I să-i binecuvânteze și atât, fără să I se închine și să-L glorifice pentru Cine este El cu adevărat.

Există ispita ca în mijlocul binecuvântării să uiți de Dumnezeu care te-a binecuvântat. Tocmai mi-a venit în memorie o amintire foarte vie din vremea copilăriei mele. Era într-o vară foarte secetoasă. Recolta din acel an părea a fi compromisă. Trecuseră câteva luni fără să cadă vreo ploaie pe pământ. Apoi, într-o seară, a început o ploaie puternică. Mi-l aduc aminte și acum pe tatăl meu. A ieșit afară în curte, stătea în ploaie cu mâinile în sus radiind de bucurie și lăudându-L din toată inima pe Dumnezeu. Ca și copil, nu l-am mai văzut niciodată într-o astfel de postură. N-am înțeles atunci mare lucru. Însă acum, când această amintire mi-a apărut în timp ce scriam această meditație, îmi dau seama parcă mai mult de adevărul acesta. Tot ce primim este din partea lui Dumnezeu. Să nu luăm nimic ca pe un lucru de apucat. Să-I mulțumim Lui pentru toate.

Ce mai înseamnă ca Domnul să fie singura ta fericire? Înseamnă ca prin tot ceea ce faci, oricât de neînsemnat sau lipsit de valoare ar fi lucrul pe care îl faci, să-I dai slavă lui Dumnezeu. Cum poți arăta astăzi că Domnul este singura ta fericire?

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.