„La Domnul găsesc scăpare! Cum puteți să-mi spuneți: «Fugi în munții voștri, ca o pasăre»? Căci iată că cei răi își încordează arcul, își potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată. Și, când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? Domnul este în templul Lui cel sfânt, Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, și pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor” (Psalmul 11:1-4).

Când vine vorba de încrederea în ajutorul lui Dumnezeu lucrurile devin destul de complicate. Se poate vorbi mult și ușor despre încrederea în Domnul, însă adevăratul test se dă atunci când perspectivele vieții se îngustează și se împuținează, când problemele par că nu se mai opresc.

Dacă este să fim sinceri față de noi înșine, trebuie să recunoaștem că e mai greu să te încrezi în Domnul atunci când compromisul ajunge să pară a fi singura soluție pentru a ieși dintr-un impas. Ei bine, într-o astfel de situație se afla și David în textul nostru de astăzi. El pornește de la adevărul și convingerea pe care le avea potrivit cărora Domnul oferă scăpare omului. Însă ce faci atunci când Dumnezeu pare că nu Se grăbește să-ți vină în ajutor? Ieremia spunea în lamentațiile sale (Plângerile lui Ieremia 3) că este bine să aștepți în tăcere ajutorul Domnului. Dar ce se întâmplă în acea perioadă de așteptare? Îți spun eu. Diavolul folosește fiecare ocazie pe care o are pentru a te ataca cu îndoieli. Iar aceste îndoieli sunt însoțite de niște „soluții izbăvitoare”, mai exact de compromisuri.

Iată câteva situații posibile:
• Te rogi de foarte multă vreme pentru un tovarăș de viață. Timpul a trecut și pare că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunea ta. Așa că în această perioadă de așteptare a răspunsului lui Dumnezeu, diavolul vine și-ți șoptește că Dumnezeu te-a uitat, că nu-i pasă de singurătatea ta și că ai standarde prea înalte de la un tovarăș de viață (standarde care, apropo, sunt izvorâte din Cuvântul lui Dumnezeu). Așa că soluția sugerată de șoapta ispititorului este să renunți la toate aceste standarde și să accepți posibilitatea ca viitorul tovarăș de viață să nu fie întors la Domnul.

• Te rogi ca Domnul să-ți dea biruință la un examen anume. Ai încercat deja de câteva ori să-l treci și n-ai reușit (spre exemplu, examenul de conducere auto). Ce faci în perioada aceasta de așteptare a ajutorului lui Dumnezeu? Asculți șoapta care-ți spune că ar fi timpul să folosești metoda „plicul”, că doar „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri”?

• Aștepți aprobarea pentru un anumit proiect, însă pare că birocrația omoară toate proiectele. Ce faci? Auzi că mai există și alte variante de a face acel proiect, așa că te gândești că dacă tot le ai la îndemână, de ce nu? Și aceasta este o șoaptă a celui rău.

Lista de exemple poate continua, dar mă opresc aici. David, după ce spune că la Domnul găsește scăpare vorbește despre unii oameni care îl îndeamnă să fugă în munți. Iar motivul pentru care îl îndeamnă astfel este că sunt o mulțime de oameni răi care îl au ca țintă pentru arcul lor. Iar oamenii aceștia au arcul îndreptat asupra celor cu inima curată.

Iată o întrebare vitală: „Când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?” Temelia omului neprihănit, a credinciosului, este încrederea în caracterul lui Dumnezeu. Dacă încrederea lui în Dumnezeu este zguduită și distrusă, atunci întreaga lui făptură va cădea pradă atacurilor celui rău. Însă dacă temelia lui este temeinică (mai ales că este zidită pe Cel ce este Stânca veacurilor), atunci el este păzit de atacurile celui rău. Și, chiar și atunci când cel rău va căuta să-l ademenească să renunțe la încrederea lui în Domnul, din moment ce Domnul nu-i răspunde, în perioada aceasta de așteptare, el nu-și va pierde încrederea în Domnul, ba din contră, va căuta orice ocazie pe care o are de a-L lăuda pe Domnul.

Tu ce faci când n-ai ce face decât să aștepți ajutorul lui Dumnezeu? Aștepți în tăcere (plin de încredere) sau dai curs șoaptelor celui rău care te îndeamnă la compromis?

Stoica Timotei