Drumul spre culmi – Richard Wurmbrand (Romanian)


„Sunt două feluri de a te uita la un mormânt. Petru şi un alt ucenic al lui Isus, au venit în dimineaţa Pastelui la mormântul Învătătorului lor, l-au găsit gol şi au văzut înăuntru giulgiul în care fusese învaluit
Isus. Maria Magdalena s-a uitat şi ea în mormânt, dar ea a vazut îngeri pe locul unde zăcuse trupul lui Isus. Unii văd astăzi doar prăbuşirea civilizaţiei creştine, în timp ce altii văd, dincolo de veştile îngrijorătoare, îngeri care pregătesc binecuvântata Împărăţie a lui Dumnezeu. Cum reuşeşte un om să vadă îngeri, să le simtă prezenţa? Apostolii fuseseră foarte activi în lucrarea Domnului. Maria şezuse la picioarele lui Isus şi auzise cuvintele Lui (Luca 10:39), privitoare la Moise şi profeţi. Ea a auzit probabil de pe buzele Lui istorisirile multor sfinţi şi martiri ai credinţei, şi s-a familiarizat cu ele. O biserică ce exclude din învaţătura ei exemplul sfinţilor şi al martirilor pierde o dimensiune vitală. Citeşte pe Moise şi profeţi, amintindu-ţi că „aceste lucruri…au fost scrise pentru învătătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Cor 10:11). Păstrează apoi legătura cu sfinţii care suferă astăzi pentru Hristos. Ochii iţi vor fi astfel deschişi. „Maria … a văzut îngeri.” – Ioan 20:10,11

https://www.facebook.com/279778532822/posts/10158715519882823/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.