Miercuri: mirul turnat pe capul lui Isus în Betania

Când era Isus în Betania, în casa lui Simon, leprosul, 7. s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; și, pe când stătea El la masa, ea a turnat mirul pe capul Lui. 8. Ucenicilor le-a fost necaz, când au vazut lucrul acesta, și au zis: „Ce rost are risipa aceasta? 9. Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, și banii să se dea săracilor.” 10. Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine. 11. Pentru că pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. 12. Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. 13. Adevărat vă spun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”
(Matei 26:6-13)

Ziua de marți fusese una încărcată și, pe alocuri, chiar tensionată. Ziua de miercuri este una liniștită. Domnul Isus Hristos nu se află în spațiul public, ci în Betania, în contextul căminului, în mijlocul prietenilor. Aici se consumă unul dintre cele mai frumoase episoade din întreaga Evanghelie. O femeie (Matei păstrează tăcerea cu privire la identitatea ei) varsă pe capul Domnului nostru un parfum extrem de scump. Gestul ei, neobișnuit și costisitor, trezește sentimente profunde de nemulțumire în rândul ucenicilor. Cu precizia și răceala unui contabil, aceștia analizează situația, iar concluzia e limpede: gestul este fără sens, este inutil! Lucrurile trebuiau gândite la rece, iar resursele folosite cu mai multă eficiență…Care va fi reacția Domnului nostru? De partea cui se va plasa?

Sunt câteva învățături care se desprind și din acest episod:

  1. Femeia aceasta Îl înțelege pe Hristos și contextul în care se afla mai bine decât toți ceilalți, chiar decât ucenicii Săi. Unul dintre lucrurile care frapează atunci când privim la aceste ultime zile din viața Mântuitorului este singurătatea Sa. Ucenicii erau mai degrabă preocupați de ei înșiși, de soarta lor. Evanghelistul Luca relatează cum ucenicii se ceartă cu privire la ierarhie și întâietate chiar și la Cina Domnului. Cât de mult cunoștea sau cât de bine intuia femeia aceasta ceea ce urma să se întâmple în viața Domnului nostru este greu de spus. Cert este că se află mai aproape de inima Mântuitorului decât oricine altcineva. Ucenicii perorau într-un mod utilitarist despre ceea ce ar fi trebuit făcut în situația dată, dar erau paraleli cu ceea ce se petrecea în inima Mântuitorului, străini de nevoile Lui prezente și de intențiile Lui. Femeia aceasta era aproape de Domnul și Îi oferă slujirea de care avea nevoie atunci.

Este primejdios de ușor să ne implicăm în o mie de proiecte, dar să fim atât de străini de inima Domnului nostru… Trăim într-o perioadă în care proiectele, activismul, utilitarismul, cifrele, eficiența și măsurătorile sunt cele care dictează tot ce se face în biserică. Ucenicii de azi, ca cei de atunci, excelează în management. Femeia aceasta nu a făcut ceva util pentru Domnul, ci ceva frumos, iar Domnul îi dă binecuvântarea. Dacă stăm să ne gândim bine, din perspectiva lui Hristos, frumosul făcut a fost cel mai util lucru. Am putea spune că a fost „mult mai pe fază” decât ucenicii…

  1. Atunci când Îl slujim pe Domnul, trebuie să punem cântarul și calculatorul deoparte. Cât de mult să dau? Nu am dat prea mult? De ce să fac tot eu? Nu ar trebui să se implice și ceilalți? Femeia aceasta nu pune limite în dăruirea ei. Ia cel mai bun și scump parfum și îl varsă pe capul Domnului nostru. Ceea ce face ea aici este o imagine atât de clară a ceea ce Hristos urma să facă peste doar câteva zile. Jertfa ei era o anticipare atât de clară a jertfei lui Hristos care, la rândul Lui, dă totul. Crucea e dragostea sacrificială fără limite, dragostea care merge până la capăt, fără să se întrebe dacă nu cumva e prea mult.
  2. Domnul nostru nu uită niciodată ceea ce facem de dragul lui. Hristos profețește că peste tot unde se va vesti Evanghelia se va spune și ce a făcut această femeie, spre pomenirea ei (aceleași cuvinte sunt folosite în contextul Cinei!). Ceea ce se întâmplă este cu adevărat remarcabil, pentru că femeia nu a făcut gestul ca să fie notată și amintită, ci „ea a făcut un lucru frumos față de mine.”

Care e motivația noastră atunci când jertfim pentru Domnul? Să fim văzuți, să ne facem cunoscute proiectele? Dacă lucrăm utilitar, da, atunci suntem interesați de publicitate. Dacă lucrăm de dragul lui Hristos în schimb, s-ar putea chiar să trezim nemulțumirea celor de lângă noi, dar avem siguranța că ceea ce am făcut rămâne.

Episodul de miercuri ar avea multe de spus pentru generația noastră, dar asta doar dacă suntem dispuși să ne oprim câteva clipe din bombănit pentru a asculta lui Hristos. Deci, de partea cui se plasează Domnul?

Un text de Valentin Făt, pentru Edictum Dei

https://www.facebook.com/294648260641674/posts/4620419371397853/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.