Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 67: când ești conștient că trebuie să lași o moștenire în urma ta

„David se apropia de clipa morții și a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând: «Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întărește-te și fii om! Păzește poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblând în căile Lui și păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui și învățăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbutești în tot ce vei face și oriîncotro te vei întoarce și pentru ca Domnul să împlinească următoarele cuvinte, pe care le-a rostit pentru mine: „Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea din toată inima lor și din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel”»” (1 Împărați 2:1-4).

Prin harul lui Dumnezeu, am ajuns la ultimul studiu de caz din viața omului care a afirmat din toată inima faptul că Domnul este Păstorul lui și care a dovedit, în multe momente și aspecte ale vieții sale, din plin acest lucru. Am văzut până acum că a-L avea pe Domnul ca Păstor al vieții nu implică lipsa problemelor și încercărilor în viață și nici lipsa eșecurilor și căderilor. Însă, cu toate că nu implică astfel de lucruri, a-L avea pe Domnul ca Păstor al vieții implică un sfârșit care va duce la El în slavă. Aceasta este, aș zice, cireașa de pe tort în a-L avea pe Domnul ca Păstor în viață.

Însă când vine vorba de realitatea iminentă a morții, David este convins că trebuie să lase în urmă o moștenire vrednică de urmat. Așadar, el îl instruiește pe fiul său Solomon, cel care i-a luat locul în conducerea poporului Israel. În această instruire, David pornește tocmai de la adevărul acesta al morții. Mare atenție, expresia „eu plec pe calea pe care merge toată lumea” nu are de-a face cu destinația veșniciei, cum le place unora să creadă și să afirme că toată lumea merge în același loc, ci face referire la trecerea prin moarte. Toți oamenii vor trece pe acolo. Însă în contextul despărțirii lui Solomon de David, David îl îndeamnă să se întărească, adică să nu cadă pradă deznădejdii și să fie om cu capul pe umeri care să conducă poporul Israel cum trebuie.

Apoi, un alt lucru pe care David îl învață pe Solomon este să păzească Legea lui Dumnezeu. În Vechiul Testament se știa că binecuvântările sunt ca urmare a ascultării de Dumnezeu, iar încercările și suferințele sunt ca roadă a neascultării de voia lui Dumnezeu. David îl instruiește pe Solomon să umble în totul după voia lui Dumnezeu din două motive:

• Va avea izbândă în ceea ce va face. Ca împărat, cu siguranță își dorea să aibă biruință în ceea ce făcea. Însă, lucrul acesta nu se aplică doar în cazul lui Solomon, ci și în cazul nostru. Pavel spune că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos… și încheie spunând: „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:17).
• Va avea parte de împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Un gând despre promisiuni pe care l-am citit cu ani în urmă și care mi-a rămas întipărit în memorie este acesta: „O promisiune nu este mai mare decât cel care o rostește.” Lucrul acesta înseamnă că promisiunea este strict legată de limitările și de resursele celui care o rostește. Acum să aplicăm acest principiu în ceea ce-L privește pe Dumnezeu: Cât de mare este El? Care este limita Lui? Înțelegi acum cât de binecuvântat este omul care are parte de promisiunile lui Dumnezeu?

David a căutat să lase în urmă o moștenire care să rămână și care să fie o binecuvântare pentru întregul popor. Tu ce moștenire vei lăsa în urmă? Pe ce anume pui preț acum? Care sunt lucrurile care te fascinează? Ce anume vei lăsa în urma ta prin viața ta? Dacă este să-mi doresc să las ceva în urma mea, acel lucru este să las în urmă mărturia unui om a cărui viață a fost transformată de Evanghelia lui Hristos și care a căutat să trăiască întru totul pe placul Domnului fiind de folos celor cărora le-a slujit și cu care a interacționat. Dar tu? Ce-ți dorești să lași ca moștenire? Ce vei lăsa în urma ta?

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.